PREŢURILE LA SPAŢIILE COMERCIALE
Preţurile la spaţiile comerciale din capitală au ajuns la minimul ultimilor trei ani, într-o piaţă cuprinsă de acalmie în care se înregistrează puţine tranzacţii, a informat Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru. După o scădere cu 4,1 la sută în primul trimestru, preţurile de ofertă medii la spaţiile comerciale din oraşul Chişinău au coborît la 976 euro pe metru pătrat. Preţurile la oficii au crescut nesemnificativ, cu 1 la sută, pînă la 930 euro pe metru pătrat. Potrivit Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, preţurile la oficiile comerciale în suburbia Chişinăului sînt de aproape două ori mai mici decît cele din capitală. Astfel, preţurile medii de ofertă a bunurilor imobile comerciale din municipiu sînt de 492 euro pe metru pătrat. Preţurile de ofertă medii la obiectele comerciale din ţară au crescut în primul trimestru cu 13,8 la sută, pînă la 245 euro pe metru pătrat.