PRESEDINTELE R. MOLDOVA A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL FEDERATIEI RUSE
Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu E.S. Oleg Vasnețov, Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova.
Oficialii au discutat un spectru larg de chestiuni legate de consolidarea și dezvoltarea parteneriatului strategic dintre țările noastre.
În special, interlocutorii au vorbit despre rezultatele vizitei Președintelui Moldovei la Moscova, unde a asistat la parada militară consacrată jubileului Paradei Victoriei, care s-a desfășurat la 24 iunie 1945 și a avut întrevederi cu oficiali ruși.
În context, șeful statului a exprimat gratitudine partenerilor ruși pentru deciziile de a susține producătorii moldoveni prin prelungirea înlesnirilor la exportul producției moldovenești pe piața rusă, precum și de a relua negocierile în privința elaborării și semnării unui acord de oferire a creditului de 200 mln. Euro țării noastre.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova