PRESEDINTELE PARLAMENTULUI A AVUT O DISCUTIE TELEFONICA CU AMBASADORUL SUA
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut o discuție telefonică cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în țara noastră, Dereck J. Hogan.
A fost discutată situația legată de COVID-19 și măsurile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova pentru stoparea răspîndirii coronavirusului.
În context, Zinaida Greceanîi a exprimat mulțumiri statului american pentru susținerea acordată Moldovei în lupta cu pandemia, referindu-se, în special, la donația făcută de statul Carolina de Nord pentru Instituția medico-sanitară publică ”Institutul Mamei și Copilului”, precum și la inițiativele în curs de realizare.
”Sîntem interesați de menținerea relațiilor de colaborare foarte bune cu SUA, iar sprijinul partenerilor noștri externi este foarte important în contextul actual”, a menționat speakerul.
Interlocutorii au abordat și setul de măsuri anticriză adoptat, prin asumare de răspundere, de către Guvernul Republicii Moldova.
Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM