PRESEDINTELE IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU PREMIERUL UNGARIEI VIKTOR ORBAN

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, care se află într-o vizită la Chișinău. Inițial, oficialii au purtat o discuție tet-a-tet, după care întrevederea a avut loc în format lărgit.

În debutul dialogului, șeful statului a menționat faptul că vizita Prim-ministrului Ungariei are un context aparte pentru consolidarea relațiilor dintre țările noastre.

“În cele aproape trei decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice Republica Moldova – Ungaria, s-a reușit promovarea considerabilă a raporturilor bilaterale şi a fost atins un nivel excelent al dialogului politic, o cooperare economică în creștere şi parteneriat în materie de integrare europeană”, a subliniat şeful statului.

Igor Dodon a menționat că avem semnate 66 de tratate - un cadru juridic bilateral avansat în cele mai diverse domenii: investiţional, comercial-economic, agricol, umanitar, migraţie etc. Volumul comerţului moldo-ungar a constituit în anul trecut circa 120 mil. USD, plasînd Ungaria pe locul 13 printre principalii parteneri comerciali ai R. Moldova.

Totodată, președintele Igor Dodon a specificat că există un potențial comercial și investițional între țările noastre, nevalorificat la justa valoare.

Mai mult, şeful statului a remarcat, că mizăm pe convocarea următoarei ședințe a Comisiei mixte interguvernamentale, planificată pentru 14-15 mai 2020, la Chișinău, și a exprimat speranța că discuțiile dintre experți vor fi eficiente şi cu impact asupra viitoarei cooperări comercial-economice.

De asemenea, președintele Republicii Moldova a salutat prezența la Chișinău a delegației oamenilor de afaceri maghiari (peste 30 de companii maghiare) pentru participare la Forumul de afaceri moldo-maghiar.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că Forumul bilateral de afaceri va constitui o platformă eficientă în vederea stabilirii oportunităților de colaborare între comunitățile de business ale țărilor noastre.

În altă ordine de idei, demnitarii au fost unanimi în opinia privind necesitatea examinării posibilității de lansare a unei rute avia directe Budapesta-Chișinău.

“Am manifestat disponibilitatea de a consolida relaţia specială dintre statele noastre, prin semnarea Declarației de parteneriat strategic, care ne face încrezători că raporturile moldo-ungare se vor dezvolta în spiritul unei conlucrări solide, care ne-ar onora să continue cu aceiași intensitate”, a conchis şeful statului.

Pe finalul întrevederii de astăzi, președintele Igor Dodon a exprimat speranța că Republica Moldova va rămîne una din țările prioritare a Ungariei în domeniul asistenței internaționale pentru dezvoltare, întrucît, în momentul de față, în Republica Moldova sînt deja realizate peste 40 de proiecte.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40