PRESEDINTELE IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL EXTRAORDINAR SI PLENIPOTENTIAR AL FEDERATIEI RUSE IN REPUBLICA MOLDOVA
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întîlnit cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametșin.
Părțile au discutat despre acţiunile provocatoare din partea autorităţilor Republicii Moldova, care le-au interzis artiștilor ruși să intre pe teritoriul Republicii Moldova.
Șeful statului a menționat că fiecare acțiune provocatoare va fi examinată în parte. De asemenea, președintele a subliniat că astfel de atitudine este absolut inadmisibilă, iar toți cei care se ocupă cu provocări ce duc la înrăutățirea relațiilor bilaterale strategice cu Federația Rusă vor fi depistați și trași la răspundere.
De asemenea, în cadrul întrevederii părțile au discutat despre vizita dlui Dmitri Rogozin, vice-președintele Guvernului Federaţiei Ruse, agenda zilei și posibilitățile de avansare în reglementarea diferendului transnistrean.
Serviciul de Presă al Președinției R. Moldova












