Presedintele american este convins ca razboiul nu se va termina pina cind Putin nu va pleca din Ucraina

Președintele american Joe Biden a declarat că nu crede că războiul din Ucraina se va termina pînă cînd trupele ruse nu vor părăsi țara. Declarația a fost făcută Joi seară, la plecarea de la Casa Albă, într-o scurtă discuție cu jurnaliștii, care l-au întrebat dacă este încrezător că războiul din Ucraina se va termina.

„Uite, nu cred că conflictul dintre Rusia și Ucraina se va termina pînă cînd Ucraina..., pînă cînd Putin nu va pleca din Ucraina”, a declarat Joe Biden.

Trupele ucrainene au obținut o victorie de mare impact împotriva rușilor, care, Vineri, s-au retras complet din orașul Herson, în Sudul Ucrainei. Orașul se află acum sub controlul Armatei ucrainene, care a fost întîmpinată cu bucurie de localnici. Aceștia au ridicat steagul ucrainean în mijlocul orașului și i-au întîmpinat pe soldați cu aplauze și îmbrățișări. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că 40 de localități au fost eliberate de sub ocupația rușilor.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:36
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:16
03.05.24 - 00:18