PRESEDINTA MAIA SANDU A DISCUTAT CU REPREZENTANTII MAI MULTOR COMPANII FRANCEZE, INTERESATI DE PIATA MOLDOVENEASCA

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întîlnit astăzi cu mai mulți oameni de afaceri francezi, membri ai Consiliului companiilor Franța - Moldova. În cadrul întrevederii, s-a discutat despre direcțiile strategice de interes comun și despre oportunitățile de investiții pe care le oferă Moldova.

Șefa statului a menționat că războiul Rusiei contra Ucrainei afectează grav și economia, și securitatea energetică a țării noastre. Președinta a mulțumit investitorilor francezi pentru că rămîn în Moldova și a subliniat că noi contăm pe mai multe investiții pentru a depăși consecințele acestui război.

Președinta Maia Sandu a vorbit și despre angajamentele ferme pe care țara noastră și le-a asumat în parcursul său european, realizînd reforme care ne vor ajuta să accelerăm inițierea negocierilor pentru aderarea la UE. Astfel, guvernarea și-a propus să curețe justiția, să dezrădăcineze corupția și să digitalizeze mai multe procese economice, care să permită crearea unui mediu de afaceri prietenos pentru investitorii locali și străini.

Șefa statului a încurajat oamenii de afaceri francezi să vină în Republica Moldova, pentru a investi, în special, în domeniul energiei regenerabile și eoliene, prin care să consolidăm independența energetică a țării și să diversificăm sursele de energie. Printre alte domenii de interes se numără împădurirea, producerea materialelor de construcție și sectorul de procesare în agricultură.

Sursa: presedinte.md