Premierul slovac: ”Autoritarismul ar fi mai eficient decît democraţiile din punctul de vedere al economiei”

Prim-ministrul slovac, Robert Fico, a sugerat, Luni, în timpul unei vizite în Uzbekistan, că statele autoritare ar putea fi mai eficiente decît democraţiile din punctul de vedere al economiei şi a cerut o reevaluare a modelului democratic al Europei, informează Marţi dpa, relatează Agerpres.

Fico a spus că Europa ar trebui să ia în considerare reformarea sistemului său de guvernare bazat pe alegeri libere pentru a rămîne competitivă la nivel global. El a lăudat ţări precum Uzbekistan, China şi Vietnam pentru capacitatea lor de a acţiona mai decisiv în probleme economice.

Întrebat de jurnalişti, premierul slovac Robert Fico a clarificat că nu cere sfîrşitul democraţiei, însă a argumentat că implicarea prea multor partide politice în procesul decizional slăbeşte capacitatea unui stat de a acţiona.

"Dacă ai o sută de partide politice, nu poţi concura", a spus el. "Dacă un Guvern este format din patru entităţi politice, nu poţi concura", a adăugat premierul slovac care a revenit la putere în 2023 pentru a patra oară.

07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
05.03.26 - 00:01
04.03.26 - 01:15
04.03.26 - 01:30
06.03.26 - 01:21
02.03.26 - 12:33
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 16:30
01.03.26 - 19:01
05.03.26 - 12:00
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:55
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50