Premierul britanic a anunțat că mai multe țări europene ar putea trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina

Premierul britanic, Keir Starmer, a anunțat, Duminică, un nou ajutor financiar cu destinație militară al țării sale pentru Ucraina, în valoare de două miliarde de dolari și care va permite Kievului să achiziționeze peste 5.000 de rachete antiaeriene, el anunțînd, de asemenea, disponibilitatea unui număr de țări de a participa la o forță de menținere a păcii în Ucraina, transmite agenția EFE, potrivit Agerpres.
Vorbind la o conferință de presă, după încheierea unei întruniri informale ale unui grup de lideri europeni (plus premierul canadian) dedicat securității Ucrainei și a Europei, premierul britanic a spus că aceste rachete, care vor fi fabricate în Irlanda de Nord, vor consolida Ucraina și vor contribui la susținerea păcii, atunci cînd va fi încheiat un acord de pace cu Rusia.
Pînă atunci, Keir Starmer a insistat ca aliații Ucrainei să mențină fluxul de ajutor militar către aceasta în timp ce continuă războiul cu Rusia și să exercite în continuare presiuni economice asupra acesteia din urmă.
Potrivit lui Starmer, o pace durabilă trebuie să garanteze suveranitatea și securitatea Ucrainei, iar aceasta trebuie să fie prezentă la orice negocieri de pace, el manifestînd astfel încă o dată nemulțumirea Kievului și a europenilor, care s-au văzut excluși din discuțiile inițiate de președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump.
Premierul britanic a anunțat, mai devreme, că lucrează cu Franța la un plan pentru a pune capăt luptelor în Ucraina, plan ce va fi prezentat apoi Statelor Unite. Planul implică o coaliție de voluntari din rîndul țărilor europene, care să ofere Ucrainei garanții de securitate în cazul unui acord de pace cu Rusia, dar să beneficieze și de sprijinul SUA.
”Un număr de țări s-au oferit deja să participe la această coaliție”, a afirmat Starmer după consfătuire, dar nu le-a precizat, afirmînd că va lăsa aceste țări să facă singure anunțurile. Între timp, Danemarca, una dintre țările cu Guvernele cele mai active în oferirea de ajutor militar Ucrainei, a anunțat, prin vocea șefei Guvernului, Mette Frederiksen, că este dispusă să ia parte la o forță de menținere a păcii în Ucraina.
Keir Starmer și președintele francez, Emmanuel Macron, au adus anterior insistent în discuție tema trimiterii unor trupe de menținere a păcii în Ucraina ca garanție de securitate pentru această țară, deși Rusia a transmis clar că se opune prezenței trupelor străine pe teritoriul ucrainean. Potrivit presei occidentale, Franța și Marea Britanie au întocmit chiar și un plan pentru a trimite în Ucraina circa 30.000 de soldați în cadrul unei forțe de menținere a păcii.
”Am convenit că liderii se vor reuni din nou foarte curînd, pentru a menține impulsul acestor acțiuni și pentru a continua să lucreze la acest plan comun”, a mai spus Starmer după întrevederea de la Londra.
”Suntem la un punct de răscruce al istoriei. Nu este momentul pentru mai multe vorbe. Este momentul să acționăm. Este momentul să facem un pas înainte și să ne unim în jurul unui nou plan pentru o pace justă și durabilă”, a indicat premierul britanic, la finalul întrevederii ce a confirmat diferența de abordare dintre președintele american Donald Trump, care dorește un acord de pace rapid între Rusia și Ucraina, și liderii europeni, care par dispuși să continue susținerea militară a Kievului, pînă cînd acesta ar obține o pace pe care ar considera-o convenabilă.












