Președintele Turciei admonestează Suedia pentru că a autorizat o manifestaţie în timpul căreia a fost ars un Coran

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a criticat Joi Suedia pentru că aceasta a autorizat desfăşurarea unei manifestaţii în timpul căreia a fost ars un exemplar al Coranului, ceea ce diminuează şi mai mult şansele de a vedea această ţară nordică devenind membră a NATO, informează AFP, potrivit agerpres.

„Îi vom învăţa pe occidentalii aroganţi că a-i insulta pe musulmani nu înseamnă libertate de exprimare”, a declarat Erdogan în timpul unei intervenţii televizate, adăugînd că el condamnă acest incident „în termenii cei mai fermi”.

Poliţia din Stockholm a autorizat, Miercuri, un protest în cadrul căruia a fost ars un exemplar al Coranului, în faţa unei moschei din Capitala Suediei. Autorizarea manifestaţiei a fost cerută pentru Miercuri după-amiaza, locul ales fiind o piaţă din faţa unei moschei din centrul oraşului.

Cel care a solicitat permisiunea Poliţiei a rupt în bucăţi şi a ars un exemplar din Coran. Înainte de asta, şi-a şters încălţămintea cu file rupte din cartea sfîntă a islamului şi a pus între coperte carne de porc, în timp ce un alt protestatar vorbea la megafon.

Manifestaţiile islamofobe au provocat în ultimele luni tensiuni între Suedia – care a solicitat aderarea la NATO – şi Turcia, care a blocat pînă acum acest demers, alături de Ungaria. Extinderea alianţei se poate face numai cu acordul unanim al statelor membre.

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:23
08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 11:21
09.05.26 - 13:09
09.05.26 - 13:05
10.05.26 - 11:25
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
09.05.26 - 13:07
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
08.05.26 - 00:22
01.05.26 - 11:38