PREA DEVREME PENTRU A SPUNE CIND VA FI ACTIVAT ARTICOLUL 50

Ministrul apărării britanic Michael Fallon a declarat luni că este prea devreme pentru a putea spune cînd va activa Marea Britanie articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează oficial procesul retragerii din blocul comunitar, și cît va dura pentru a elabora strategia privind negocierile de «divorț» dintre Regatul Unit și blocul comunitar european, transmite Reuters. «Este prea devreme pentru a stabili un calendar precis», a declarat Fallon la postul BBC. «Abia a fost format noul guvern... miercurea și joia trecute. Acum este pregătită o strategie de negociere și, odată ce va fi finalizată, se va contura și procesul oficial» de ieșire din Uniunea Europeană, a mai spus ministrul apărării britanic.

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:55
02.02.25 - 14:37
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:32
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10