Aşa o istorie din viaţă. O tipă pe care o cunosc încă de la facultate şi cu care întreţin relaţii ocazionale se desparte de bărbatu-său. E un proces ce durează mai mulţi ani despre care sînt informate cu o anumită periodicitate toate cunoştinţele, atît cele apropiate, cît şi cele „de ocazie”, cum aş fi eu şi încă vreo cîteva colege.

Cred că este printre puţinele ori cînd sînt nevoită să renunţ la apucăturile mele de solidaritate feminină şi să iau partea unui bărbat care, sireacul, tot încearcă să scape dintr-un păienjeniş şi nu mai poate. Or, puţine speranţe că va reuşi vreodată. Pentru că plasa este ţesută de o scorpie profesionistă, hîtră, nemiloasă, pentru care are importanţă doar propriul scop şi singura ţintă adevărată constă doar în propria idee.

Mulţi ani în urmă, cînd colega noastră şi-a anunţat căsătoria, a rămas mută multă lume. Ea, deja lucra cîţiva ani după facultate, plină de experienţă de tot soiul, şi el, un puştan care tocmai terminase şcoala medie şi era proaspăt înmatriculat la o universitate. Aflasem mai pe urmă că diferenţa de vîrstă de aproape zece ani dintre însurăţei îi provocase soacrei cele mari un atac de cord ce a ţintuit-o la pat o perioadă. Mirele, care de sub aripa mamei imediat a nimerit în culcuşul alteia, dar cu care mai şi dormea, iniţial nu se plîngea. În urma mariajului, băiatul s-a făcut cu de toate, pentru care alţii ar fi trebuit să muncească din greu – casă, masă, distracţii, bani de cheltuială, program alimentar asigurat cu generozitate de socrii mici, oameni înstăriţi de pe la sudul Moldovei, maşină etc. etc. Şi aspectul nupţial al căsniciei derula foarte bine, cel puţin aşa ştiam din relatările miresei. Nici n-avea cum să fie altfel. El, armăsar tînăr, chipeş, plin de puteri, zel şi vervă, şi ea, coaptă, pricepută şi extrem de bine antrenată prin aşternuturi străine pe parcursul multor ani. Toate ar fi fost bine pînă la urmă, numai că băiatul a crescut mare, s-a deşteptat şi a înţeles multe lucruri, fireşti şi pline de adevăr.

Odată cu absolvirea facultăţii, tînărul a demonstrat capacităţi şi s-a angajat fără probleme la un loc de muncă cu perspectivă, interesant şi bine plătit. Viaţa i s-a schimbat semnificativ: colegi şi preocupări noi, alte împrejurări, planuri, gînduri şi idei, astfel încît, la un moment dat eroul nostru a înţeles că bunurile materiale este în stare să le capete şi singur, fără a fi nevoit să împartă patul cu o tîrfuliţă ordinară, care mai şi dădea vădite semne de veştezire. Iată aici sistemul a făcut fisuri.

Numai că n-a fost să scape atît de uşor. În regim de urgenţă au fost aplicate toate măsurile de rigoare. Iniţial au mers gravidităţile. Trei la rînd, una după alta, chipurile accidental. Cînd femeia a înţeles că nu-l poate ţine cu copiii, a aplicat măsuri mult mai drastice, pentru că dispune de pîrghii serioase.

La ora actuală, această aşa-numită familie reprezintă un calvar. El a fost nevoit să rămînă în căsnicie. Periodic mai slăbeşte lesa şi umblă slobod, după care este forţat să revină acasă. Şi dacă de ei doi puţin îmi pasă, pentru că totuşi este vorba de doi adulţi care-şi pot asuma răspunderea pentru această viaţă ce şi-au creat-o singuri, atunci de copiii lor mi se rupe inima. Vai de capul acestor pici, care cresc într-o atmosferă de veşnic scandal şi reglări de conturi. Copii născuţi dintr-un interes perfid, care tresar la orice sunet şi sînt găsiţi vinovaţi de toate aventurile lui taică-său. Iar tac-so mai face ce face, dar de băieţi îi este milă. Şi aşa, din jale, trăiesc pînă acum. Ea, că nu-i chiar tîmpită de tot, mai ajunge la muchie, cînd se satură de situaţia creată şi anunţă că „gata, nu mai pot, dau la divorţ”. Fapt despre care sînt anunţate toate cunoştinţele. Apoi apele nu ştiu cum se limpezesc şi iar nu se aude nimic de ei, trăiesc cumva, însă nu pe mult timp, că după o perioadă iar auzim de divorţ.

Eu nu ştiu cît o să se mai întindă această modernă „poveste de dragoste”, numai că personal am decis deja să mai răresc contactele cu dama în cauză. Aşa cum au făcut-o demult mai multe colege. Una chiar mi-a spus-o pe şleau: „De ce eşti proastă? Chiar ai timp şi creier pentru toţi idioţii. Şi-au făcut-o cu mintea lor. Le-a fost şi bine, acum să suporte consecinţele”.

Are dreptate. Pentru că există aşa un soi de oameni care cu o anumită regularitate au nevoie de un fel de veceu moral-spiritual. Şi chiar nu am nici un chef să fiu o pereche de urechi libere, psiholog gratuit şi urnă pentru gunoiul din casa cuiva. Pentru nişte oameni care măcar nici apropiaţi nu-mi sînt, mai ales că cei într-adevăr apropiaţi mie n-ar îndrăzni niciodată să-mi verse în cap toate zoile lor menajere. Iată de ce am s-o răresc cu această relaţie pînă se va consuma. Mai bine petrec mai mult timp cu fecioru-meu, ca să nu aibă deficit de comunicare maternă şi să nu mai caute alte „mame” vreodată în viaţă.

Lilia GRUBÎI