Potrivit unui sondaj rusesc, nu SUA, ci Europa este principalul inamic al Rusiei

Statele Unite ale Americii nu mai sunt principalul inamic al Rusiei, această poziție fiind acum rezervată Europei, în special Franței, Marii Britanii și Germaniei, conform unui sondaj publicat Luni, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit unui sondaj realizat de centrul rus pentru sondarea opiniei publice VTsIOM (de stat), doar 27 % dintre ruși consideră în prezent SUA drept țară inamică, față de 76 % în 2022.
În același timp, 48% dintre cei intervievați consideră că Rusia are acum cele mai tensionate relații cu Franța, față de 21% în urmă cu trei ani.
Ucraina, în pofida campaniei militare lansate de Moscova în 2022, ocupă doar locul patru în rîndul principalilor inamici ai Rusiei, potrivit sondajului VTsIOM.
De asemenea, sondajul arată că procentul rușilor care consideră Ucraina drept principalul inamic al țării a scăzut cu 5% în ultimii ani.
În ceea ce privește prietenii Rusiei, în 2025 această listă este condusă de China (65%), Belarus (41%), India (26%) și Coreea de Nord (26%).












