Potrivit ONU, începînd din 27 Mai, aproape 800 de palestinieni au fost uciși, în timp ce încercau să obțină ajutoare alimentare în Gaza

Aproape 800 de palestinieni au fost ucişi în Fîșia Gaza începînd din 27 Mai, în timp ce încercau să obţină ajutoare alimentare, marea majoritate a victimelor înregistrîndu-se în apropierea punctelor de distribuţie ale fundaţiei GHF, susţinută de SUA şi Israel, a indicat Vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, transmite AFP, conform Agerpres.
Fundaţia umanitară Gaza (GHF) a început să distribuie cutii cu produse alimentare pe 27 Mai, după o blocadă de peste două luni impusă de Israel oricărei intrări de ajutoare umanitare şi în pofida avertismentelor privind riscul de foamete.
”De la începerea operațiunilor şi pînă pe 7 Iulie, am înregistrat 798 de persoane ucise, dintre care 615 în proximitatea punctelor GHF”, a declarat o purtătoare de cuvînt a Înaltului Comisariat, Ravina Shamdasani, într-un briefing de presă la Geneva.
”Majoritatea rănilor sunt răni de gloanţe”, a subliniat ea.
ONU şi principalele organizaţii de asistenţă au refuzat să lucreze cu GHF, afirmînd că aceasta serveşte obiectivelor militare ale Israelului şi încalcă principiile umanitare de bază.
Operaţiunile de distribuire ale GHF au dat loc unor scene de haos, în care Armata israeliană a deschis focul de mai multe ori pentru a încerca să ţină sub control mulţimile de palestinieni disperaţi.
Fundaţia, care a recurs la personal contractual înarmat pentru a asigura securitatea centrelor sale, neagă orice incident în proximitatea celor patru puncte ale sale de distribuţie.
Vineri, după anunţul de la Geneva, Armata israeliană a transmis că a tras învăţăminte din incidentele mortale înregistrate în timpul distribuirii de alimente în Fîşia Gaza.
”În urma incidentelor în cursul cărora au fost raportate atingeri aduse unor civili sosiţi la centre de distribuţie de ajutoare, au fost întreprinse examinări aprofundate (...) şi au fost transmise instrucţiuni forţelor de pe teren după ce au fost trase învăţăminte”, a declarat Armata într-un comunicat.











