POSIBILITATI DE LANSARE A UNOR AFACERI IN RAIONUL CRIULENI

Un grup de investitori străini s-au arătat interesaţi să dezvolte afaceri în domeniul agriculturii în raionul Criuleni.
Mai multe oportunităţi de implementare a proiectelor investiţionale au fost examinate recent de conducerea raionului cu o delegaţie din care au făcut parte Choudhuri Habib Mohammed, preşedintele HSMM Group din Laos, Boury Al Shebly, fondator al Companiei „Faimos Foods” din Iordania, Arif Al Agbari, Consul Onorific al Yemenului în România.
În cadrul vizitei au fost prezentate o serie de propuneri privind iniţierea unor afaceri în raionul Criuleni. Oaspeţii s-au arătat interesaţi să investească în domeniul agriculturii, în special în zootehnie şi extracţia uleiurilor eterice.
Potrivit lui Vitalie Rotaru, preşedintele raionului Criuleni, administraţia locală este deschisă pentru colaborare şi va susţine realizarea proiectelor investiţionale care ar dezvolta economia raionului. “Totodată, dorim să stabilim relaţii de cooperare şi în alte domenii de activitate”, a menţionat Rotaru.












