Eroul meu de la Spitalul de urgenţă

Trăim într-o ţară cu valori răsturnate, ceea ce nu înseamnă că n-am avea oameni care ar fi un prilej de mîndrie sau un subiect pentru presă. Pentru că mereu avem nevoie de aşa ceva ca să rămînem oameni. În sensul bun al expresiei. Dimpotrivă, înclin să cred că în ţara aceasta cu valori neînţelese am avea mai mulţi oameni de treabă, dedicaţi, oneşti şi devotaţi, decît ar fi la număr cozile de topor, hoţii, bandiţii şi şi jigodiile. Numai că aceşti oameni buni, de regulă, sînt şi modeşti, departe de a-şi etala meritele. Din păcate, trebuie doar să-i descoperi, în urma unor întîmplări şi-n cunoştinţă de cauză.

Aşa, dintr-o nefericire, am avut eu ocazia să-l cunosc pe Alexandru Beţişor, ortoped-traumatolog la IMSP Institutul de Medicină Urgentă. Ar mai fi de adăugat aici şi nişte titluri ştiiinţifice, de numit stagiile în clinici din străinătate, marile investiţii în propriul profesionalism, faptul că deja face o dinastie, fiind fiul regretatului profesor Vitalie Beţişor, o notorietate în ortopedia autohtonă, însă pentru un pacient aceste lucruri sînt mai puţin semnificative. Mult mai important pentru un bolnav este să poată spune, la fel ca mine, cu bucurie şi certitudine – medicul care mi-a schimbat viaţa. Medicul care m-a făcut să cred că mereu există loc pentru şanse noi, care m-a refăcut optimistă, curajoasă, punîndu-mă la propriu pe picioare. Şi nu, nu este vorba de ceva personal pentru că fac parte dintr-o serie extinsă, ca mine sînt foarte mulţi, fapt ce mă obligă să scriu acest material, măcar pentru a-i face pe o sumedenie de moldoveni să creadă într-o finalitate norocoasă. Să fie siguri că endoprotezarea, deşi sună urît şi înspăimîntător, în mîinile unui specialist foarte bun devine o posibilitate de a trăi. De a trăi împlinit şi sănătos.

Alexandru Beţişor este un specialist foarte bun. Excepţional. Anume aşa am auzit vorbindu-se despre acest medic de cum am fost inclusă în aşa-numitul club al protezării pe şold. Recunosc, după ani buni în ziaristică, obişnuiesc să fiu mai sceptică faţă de laude şi cîntece de slavă. Însă, la un moment dat, ironia a făcut loc curiozităţii cînd tot vedeam ochi daţi peste cap şi exclamaţii de tipul: „Vai, ce noroc pe tine că vei fi operată la Spitalul de Urgenţă. Sînt foarte pregătiţi acolo, mai ales este unul Beţişor, dacă ai nimeri la el...” Se vede că norocul a fost de partea mea pentru că am „nimerit la Beţişor”, medicul care uimeşte, care spulberă clişee, distruge stereotipuri şi vindecă. Cel puţin, pe mine personal mă poate lua prin surprindere un doctor care ştie nu numai să înşurubeze bine oase, dar cunoaşte temeinic şi discută argumentat despre lucrările lui Kant. Da, Emanuil Kant, filosoful de la Koenigsberg cu al lui noumen. Lucrul în sine.

Disciplinat, corect, devotat meseriei, interesat de ceea ce face, Alexandru Beţişor mă face să cred că în această ţară va învinge medicina corectă - talentată şi pasionată. Medicina de echipă, unde prioritar este rezultatul, succesul profesional şi beneficiul bolnavului. Aşa cum ne-am deprins noi să vedem mai mult în filme, unde medicul este eroul de care te îndrăgosteşti şi nu îl înjuri de toţi dracii, cu cele mai aprige blesteme.

Acum, înţelegînd că voi putea din nou merge, găsesc loc pentru lirisme, caut formule noi pentru texte şi încerc să fiu cît mai interesantă în meserie, iar din frica şi deznădejdea ultimilor luni vreau să păstrez doar ceea ce ar putea prinde bine. Vreau să fiu cît mai convingătoare, astfel încît oricine va auzi diagnosticarea „artroplastie” să ştie că aceasta nu e o sentinţă, ci doar o activitate medicală, iar fiind şi executată corect poate fi un nou început. Asta de fapt înseamnă că mă fac bine, înseamnă că nu în zadar am crezut în medicul Alexandru Beţişor cum n-am crezut în copilărie nici în Moş Crăciun. Şi această încredere a meritat.

Am doar o temere. Că într-o bună zi acest specialist Beţişor, apreciat de pacienţi, colegi, îndrăgit chiar şi de infirmierele spitalului, va avea parte de o ofertă imposibil de refuzat. Şi o va accepta, plecînd acolo unde va fi nu doar apreciat la justa valoare, dar şi alintat de stat. Iar asta înseamnă că sute de compatrioţi de-ai mei, pentru care un tratament în străinătate este şi va fi inaccesibil, vor fi lipsiţi de o şansă accesibilă acasă.

Lilia GRUBÎI