Politistii germani au gasit zece afgani inghesuiti de un traficant roman intr-un camion condus tot de un roman

Poliţia germană a descoperit zece afgani ascunşi într-un camion în landul Saxonia-Anhalt din Estul Germaniei. Şoferul camionului este din România.
Şoferul chemase serviciile de urgenţă pentru că a auzit zgomote venind din spatele camionului în timpul pauzei.
În camionul oprit într-o parcare de pe autostrada A38, în apropierea satului Grosskorbetha, au fost găsiţi zece afgani între 14 şi 20 de ani, a relatat Duminică Poliţia Federală din Magdeburg.
Tinerii au povestit că au urcat în camion cu ajutorul unui traficant din România.
Conform propriilor declaraţii, tinerii afgani ajunseseră în Germania traversînd Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.
Nu s-a putut dovedi că şoferul în vîrstă de 43 de ani avea cunoştinţă de acest act de contrabandă.
Este vorba de cel de-al 25-lea caz de acest gen în Saxonia Anhalt în acest an, a mai precizat Poliţia Federală.












