Politia franceza a folosit grenade speciale pentru a pune capat unei petreceri ilegale cu sute de oameni

Poliția dintr-o suburbie din Sud-Estul Parisului a intervenit în toiul nopții pentru „a sparge” o petrecere la care luau parte în jur de 300-400 de oameni dornici să sfideze regulile din cea de-a doua perioadă de carantină impusă în Franța din cauza pandemiei. Atît organizatorul petrecerii, cît și proprietarul casei unde avea loc aceasta au fost reținuți.
Alertați de vecini, polițiștii din departamentul Val-de-Marne au fost întîmpinați de petrecăreți beți care au aruncat în ei cu sticle. În aceste condiții, agenții au folosit grenade speciale pentru a-i împrăștia. Un bărbat a fost rănit și dus la spital, iar acolo a fost testat și confirmat cu COVID-19, relatează Euronews.
Ca urmare, Poliția a făcut un apel public și le-a cerut celor care au fost la petrecere să vină de bunăvoie și să se testeze cît mai repede posibil, iar apoi să stea în autoizolare pînă primesc rezultatul.
Petrecerea a atras atenția presei franceze din cauza numărului mare de participanți, dar și a haosului care ar fi domnit în casa respectivă. Le Parisien a scris că proprietatea avea piscină, saună și un ring de dans și era închiriată frecvent. Vestea că se dă o petrecere s-a răspîndit prin intermediul rețelelor sociale. În plus, cînd a venit Poliția, era în plină desfășurare o bătaie pe ringul de dans.
O altă petrecere clandestină, deși ceva mai mică, a avut loc în Sud-Vestul Franței și a atras și ea atenția presei, pentru că la ea participau, culmea, peste 20 de rezidenți la medicină. Petrecerea era dată chiar în clădirea unde erau cazați rezidenții, la Spitalul Bigorre din Tarbes. Viitorii medici au fost mustrați de superiori și așteaptă eventuale sancțiuni.
Poliția franceză este vigilentă în această perioadă și iese mult în patrulare, pentru a se asigura că sunt respectate restricțiile carantinei naționale ce a început în urmă cu două săptămîni și va dura cel puțin pînă la începutul lunii Decembrie.
Oamenii au voie să iasă din case doar din motive întemeiate – serviciu, cumpărături esențiale sau scurte activități fizice. Școlile au rămas însă deschise, spre deosebire de Primăvară.
Și deși spitalele din Franța sunt solicitate la maximum, unii au luat mai puțin în serios noile restricții.
Numărul total de infectări din Franța, de la începutul pandemiei, se apropie de 2 milioane, în timp ce peste 44.000 dintre acestea au decedat.












