PLDM PROPUNE REVENIREA LA ALEGEREA SEFULUI STATULUI PRIN VOT DIRECT

Deputații Partidului Liberal Democrat din Moldova au semnat pe 20 octombrie un proiect de lege pentru amendarea articolului 78 din Constituție privind alegerea directă a președintelui țării.
Deputatul PLDM Tudor Deliu a declarat că ”modificările care au fost operate în anul 2000 au creat un model constituțional deficient și au produs blocaje pe parcursul anilor. Astfel, PLDM propune revenirea la alegerea şefului statului prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”.
Totodată, proiectul propune şi modificarea procedurii de demitere a şefului statului tot prin vot direct, în caz de săvîrşire a unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei.
Tot pe 20 octombrie, liberal-democrații a anunțat că deputaţii PLDM îşi retrag semnăturile de pe proiectul de lege care prevede diminuarea numărului de voturi necesare pentru alegerea şefului statului de către Parlament.
Partidul Liberal Democrat din Moldova îndeamnă toți deputații din Legislativ să susțină acest proiect de lege pentru a putea fi remis Curţii Constituţionale spre avizare.












