PLDM A FĂCUT PUBLIC PROIECTUL ACORDULUI PRIVIND CONSTITUIREA VIITOAREI COALIŢII DE GUVERNARE

Partidul Liberal Democrat din Moldova a făcut, pe 16 mai, public proiectul Acordului politic privind constituirea şi funcţionarea unei noi coaliţii de guvernare în Republica Moldova, care ar urma să se numească “Coaliţia Pro-Europeană de Guvernare”.

Potrivit proiectului, continuarea cursului strategic de integrare europeană a Republicii Moldova va fi considerat drept prioritate naţională a viitoarei Coaliţii. „Eforturile actualei coaliţii vor fi îndreptate spre îndeplinirea obiectivelor curente şi imediate: semnarea Acordului de asociere cu UE, crearea Zonei de comerţ liber şi asigurarea deplasării fără vize în spaţiul UE pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova”, se specifică în proiect. În baza Acordului, Coaliţia ar urma să implementeze „principiul neadmiterii subordonării instituţiilor statului intereselor de partid şi să excludă partajarea funcţiilor de conducere în cadrul instituţiilor independente şi cu statut autonom”. În proiectul Acordului este prevăzută instituirea Corpului de control al Prim-ministrului, a Agenţiei veniturilor publice şi a Agenţiei pentru asistenţă externă. Totodată, se propune ca Prezidiul Guvernului să fie exclus, iar Prim-ministrul să obţină dreptul de a opera remanieri guvernamentale.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40