Pina si un ciine a facut variola maimutei. Acum asteptam și o ”variola a ciinelui” ca s-o ia si o maimuta?

Un cîine a fost diagnosticat cu variola maimuței, acesta fiind primul caz suspectat de transmitere a bolii de la om la animale de companie. Este vorba despre un ogar italian, deținut de un cuplu din Franța, notează Sky News.
Ogarul italian în vîrstă de patru ani a împărțit același pat cu stăpînii săi în Franța, potrivit unui raport publicat în revista medicală The Lancet.
Oamenii de știință au declarat că infecția în rîndul animalelor domestice, cum ar fi pisicile și cîinii, nu a fost niciodată raportată și fac apel la o mai mare conștientizare și dezbatere cu privire la necesitatea de a izola animalele de companie de persoanele cu variolă.
Proprietarii cîinelui au mers la un spital din Paris pe 10 Iunie după ce au dezvoltat boala.
La mai puțin de două săptămîni, cîinele a prezentat simptome precum leziuni pe abdomen, înainte ca cercetătorii de la Universitatea Sorbona să confirme că avea și el variola maimuței.
„Constatările noastre ar trebui să suscite o dezbatere privind necesitatea de a izola animalele de companie de persoanele pozitive la virusul maimuței”, au scris cercetătorii în raport.
„Facem apel la investigații suplimentare privind transmiterile secundare prin intermediul animalelor de companie”.












