Phenianul il numeste pe Biden ”batrin senil si slab”, ”un maestru al agresiunii şi al conspiraţiei”

Coreea de Nord a lansat prin intermediul presei sale de stat o diatribă violentă împotriva Preşedintelui american Joe Biden, catalogat drept „bătrîn senil” şi „slab” pentru că l-a acuzat pe omologul său rus Vladimir Putin de crime de război în Ucraina, a relatat AFP Duminică, potrivit agerpres

Biden a acuzat în repetate rînduri Rusia de crime de război, iar la sfîrşitul lunii Martie a creat probleme spunînd că Putin „nu poate rămîne la putere”.

”Astfel de remarci iresponsabile nu pot fi făcute decît de urmaşul yankeilor, un maestru al agresiunii şi al conspiraţiei”, a scris agenţia oficială de ştiri Nord-coreeană KCNA într-un comentariu.

”S-ar putea concluziona că există o problemă cu facultăţile sale intelectuale şi că remarcile sale iresponsabile sunt doar o dovadă a imprudenţei unui bătrîn de vîrstă senilă”, a continuat KCNA referindu-se la Biden. ”Viitorul SUA pare sumbru cu un om atît de slab la putere”, a adăugat aceasta.

Phenianul susţine în mod deschis invazia Ucrainei de către Rusia, unul dintre puţinii săi aliaţi, şi acuză Washingtonul că se află „la originea” crizei actuale.

Regimul de la Phenian a declarat că acest conflict ”a devenit brusc o problemă legată de drepturile omului” şi a afirmat că ”pierzătorul final” al crizei vor fi Statele Unite, consemnează şi EFE.

Acest comentariu de opinie publicat de agenţia de stat KCNA, semnat de Kim Myong Chol, se referă la SUA şi la alte ţări occidentale ca fiind „autorii agresiunii care a provocat violenţă, război, dezastru umanitar şi instabilitate” în fosta Iugoslavie, Afganistan şi Irak.

Nu este neobişnuit ca presa oficială Nord-coreeană să atace liderii străini cu un limbaj violent, chiar abuziv. Biden a mai fost numit „cîine turbat” care ar trebui „omorît în bătaie cu un băţ”, pe cînd era candidat democrat la Preşedinţia SUA.

Fostul Preşedinte american Donald Trump a fost descris ca fiind „răsfăţat” şi „dereglat mintal”. Fosta Preşedintă Sud-coreeană Park Geun-hye a fost numită „vrăjitoare” şi „prostituată vicleană”.

Coreea de Nord este supusă unor sancţiuni extinse din partea comunităţii internaţionale din cauza programelor sale nucleare şi de rachete şi şi-a accelerat testele de armament în ultimele luni, ceea ce a determinat Washingtonul să sporească presiunea asupra regimului condus de Kim Jong-un, dar fără a închide uşa dialogului.

În Ianuarie 2021, Pyongyang a aprobat un plan de modernizare a armamentului care se află în spatele recentei creşteri a testelor cu rachete (12 de la începutul anului, un număr record).

Regimul a lansat, la sfîrşitul lunii Martie, prima sa rachetă balistică intercontinentală (ICBM) din 2017 şi se crede că ar putea detona în curînd un dispozitiv atomic pentru prima dată în ultimii cinci ani.