Mentalităţile bolşevice faţă în faţă cu egalitatea tuturor oamenilor în faţa legilor

Autor: Mihai CONŢIU

Este deja ştiut faptul că Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Moldovei Petru Lucinschi, a fost reţinut, pe 30.03.2015, în cadrul unei acţiuni penale, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din România, pentru infracţiuni de şantaj şi luare de mită. Totodată, acestuia i-a fost percheziţionată şi vila în care domicilia, din oraşul Voluntari, lîngă Bucureşti. Cititorii mei din Republica Moldova trebuie să cunoască o serie de adevăruri incontestabile:

a) nimeni din România nu este arestat de către DNA fără să fie vinovat de infracţiuni extrem de grave;

b) nimeni dintre cei arestaţi de către DNA nu a scăpat de puşcărie;

c) DNA nu a arestat sau nu a învinuit niciodată pe cineva pe criterii politice, ci în virtutea infracţiunilor foarte grave, cu probe incontestabile, iar ordinea arestărilor decurge în funcţie de finalizarea fiecărui dosar în parte.

Reţinerea lui Sergiu Lucinschi pentru infracţiuni de şantaj şi luare de mită este un fapt divers, o banalitate oarecare, un lucru firesc în România de astăzi, în care lupta împotriva corupţiei şi a oricăror infracţiuni este o prioritate naţională. Ajuns la DNA, este clar că procurorii au destule probe pentru ca să-i convingă pe magistraţi, care vor decide cîtă puşcărie va face Lucinschi junior.

Ceea ce este normal şi legal într-o Românie europeană, pentru Petru Lucinschi este „şocant”

A doua zi după arestarea lui Sergiu Lucinschi, pe 31 Martie, Petru Lucinschi, contactat fiind de către reporterii de la „Prime.md” în legătură cu acest caz, a făcut cîteva afirmaţii prin care s-a făcut de rîs, etalîndu-şi mentalitatea de bolşevic bătrîn, unul rupt de realităţile în care trăim, precum şi vechile lui metehne de manipulator expirat.

Conform comunicatului procurorilor de la DNA, Sergiu Lucinschi a fost arestat pentru infracţiuni de şantaj şi luare de mită, dosar care cuprinde probe incontestabile şi un flagrant. Petru Lucinschi, însă, din start, se arată „mirat” de faptul că „un litigiu economic” ar fi fost transformat „într-un litigiu politic”. Observaţi cu cîtă nonşalanţă şi dispreţ faţă de adevărul evident bătrînul nomenclaturist sovietic Petru Lucinschi, vrînd să-i înşele pe moldoveni, vrea să insinueze că băiatul său a fost reţinut pe motive politice, nu pentru şantaj şi luare de mită.

„Tataie, clonţul mai mititel, căci băiatu-i cam bandiţel!”, îţi vine să-i zici bătrînului bolşevic, după ce-l auzi cum se străduieşte să ne demonstreze că n-ar fi tocmai senil, ci acelaşi puternic nomenclaturist sovietic. Crezîndu-i pe moldoveni infinit mai senili decît el, bătrînul Lucinschi, ca să-i convingă, insistă în ideea că ar fi o acţiune politică, accetunînd cu perfidie că „fiul lui nu s-a ocupat niciodată cu politica, că nu este un oficial”. Păi nici DNA din România nu se ocupă cu politica şi nici nu-i pasă dacă infractorii sînt sau nu foşti sau actuali oficiali.

Mai apoi, bătrînul Lucinschi spune că „probabil, celor de la DNA le-a plăcut numele de familie, pentru a fi compromis”. Pentru această afirmaţie, corelată cu celelalte, dacă ar fi în România şi ar fi român, bătrînul bolşevic ar avea probleme serioase din caza defăimării cu bună ştiinţă şi insinuării că o instituţie a statului acţionează pe criterii politice şi animată de răzbunări tot politice.

Să fim serioşi – în România nimeni nu are habar cine-i Petru Lucinschi şi nu interesează pe nimeni. Mai mult decît atît, procurorii de la DNA care se ocupă de dosarele acestor indivizi corupţi erau nişte copii pe vremea cînd Lucinschi era preşedintele Republicii Moldova, ţară în care se furase tot şi nu avea bani ca să le plătească oamenilor pensiile şi salariile.

Nici nu ştiu dacă trebuie să ne fie milă de Lucinschi bătrînul sau să fim îngăduitori cu el, mai ales că nici nu ne cam creează această stare de spirit. Este atît de rămas în urmă încît este incapabil să ofere tinerilor măcar un singur sfat util. Vine dintr-o lume care a murit de mult şi trăieşte într-o lume pe care nu-i în stare să o priceapă. Pe lîngă un tînăr şcolit de 22-25 de ani, este un biet analfabet, o fosilă umană a unui trecut obscur.

O să „iubească” România la fel cum o „iubea” cînd era răsfăţatul Kremlinului

Petru Lucinschi nu poate accepta şi înţelege că fiul său poate fi una din schemele infracţionale din România, iar asta tocmai în anii în care asistăm la schimbarea la faţă a României în sensul cel mai pozitiv şi admirabil, iar asta în contextul legalităţii şi civilizaţiei europene. România de astăzi trebuie să fie un exemplu de urmat cu prioritate şi de către Republica Moldova, numai că acest lucru nu este cu putinţă, în primul rînd, din cauza unor mentalităţii conservate şi propagate de politicieni expiraţi ca Petru Lucinschi.

Este justificabil să-ţi iubeşti şi să-ţi protejezi copilul. În lumea civilizată a ateilor şi creştinilor care-şi respectă semenii şi legile pămînteşti, mai ales cînd este vorba despre persoane cu un anumit grad de reprezentare socială, nu este cu putinţă şi nici moral ca dragostea părintească să anuleze actul de justiţie atunci cînd fiul comite o crimă aflată, fireşte, sub incidenţă penală.

Lucinschi gîndeşte şi acţionează ca un vechi nomenclaturist sovietic, care consideră din start că fiul lui trebuie considerat de către întreaga societate ca fiind cinstea întruchipată. Dacă el a fost preşedinte de ţară, fiul său trebuie să fie considerat nevinovat indiferent de crimele comise, că trebuie să i se acorde imunitate absolută, indiferent pe teritoriul ţării pe care se află.

Poate că pe vremea ex-preşedinţilor români Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, cînd justiţia română era la cheremul mafiei din anturajul lor, Petru Lucinschi şi-ar fi salvat fiul printr-un simplu telefon, de la preşedinte la preşedinte. Acum, însă, în normalitatea care se instaurează în România, nici preşedintele sau premierul român nu-şi pot permite să ceară favoruri ilegale de la DNA, căci riscă să devină şi ei inculpaţi. De altfel, este lesne de bănuit că bătrînul Lucinschi o fi încercat ceva pe la Constantinescu sau Iliescu, numai că este zadarnic, deoarece pe fruntea fiului său cam scrie puşcărie.

Acum, Petru Lucinschi o să „iubească” România la fel cum o „iubea” pe vremea cînd era răsfăţatul Kremlinului. Gurile rele spun că era agreat de toţi şefii de la Kremlin pentru bancurile pe care le făcea el pe seama României, românilor şi Nicolae Ceauşescu. Este previzibil că acum Petru Lucinschi va denunţa limba română în favoarea limbii moldoveneşti, că, de frica DNA, va dori ca Moldova să fie ocupată de ruşi cît mai repede.

Cine-i Sergiu, Serghei, Serioja Lucinschi?

Nu-mi mai amintesc toate amănuntele, dar din cîte îmi povestea, pe vremuri, un colonel KGB bine-intenţionat şi revoltat, pe vremea cînd Petru Lucinschi era preşedinte, reţin că Sergiu Lucinschi ar fi pierdut cîteva milioane de dolari pe la nişte cazinouri din Moscova. Întrebat fiind de cineva cum de-şi permite acest lucru, Lucinschi junior ar fi spus că îşi permite deoarece pentru tatăl lui muncesc patru milioane de sclavi, adică cetăţenii ţării căreia Petru Lucinschi îi era preşedinte.

Serioja Lucinschi, îmi spunea acelaşi onest KGB-ist, a fost pierdut rău de tot din mînă de către tatăl său, Petru Lucinschi, avînd cele mai dubioase conexiuni cu „anumite” grupări moscovite, acesta fiind şi motivul pentru care tatăl l-ar fi determinat „să se mute mai aproape”, în România. Încă de pe vremea cînd Petru Lucinschi era preşedinte, Sergiu, Serghei, Serioja Lucinschi beneficia din plin de avantajele funcţiei deţinute de tatăl său. Şi acum, în Republica Moldova, există foşti şefi ai unor instituţii care, la sugestia insinuantă a fostului preşedinte Petru Lucinschi, „i-au acordat fiului său împrumuturi pe care nu le-a restituit niciodată”. Am martori!

Să rîdem cu şi de Petru Lucinschi

Haideţi, spre final, să vă dau doar cîteva extrase din tîmpeniile spuse de Petru Lucinschi faţă de reţinerea feciorului său milionar, iar asta cu sublinierile noastre de rigoare:

„Eu ştiu numai ceia ce cunosc, cunosc că fiul meu are un business şi eu nu înţeleg un lucru, un litigiu de business este prezentată ca la un nivel politic. Probabil că e necesar de un show, e cam puţin ce se întîmplă în România şi mai este nevoie încă de unul, fiindcă s-ar părea că e un litigiu economic.” „Eu pur şi simplu sînt şocat! În toate domeniile sînt nişte limite. Eu îl cunosc pe feciorul meu, el nu are calităţile acestea, este un om foarte deschis, întotdeauna este disponibil să discute".

În plus, erijîndu-se într-un om sfătos, „care ştie mai bine cum stau lucrurile” decît „procurorii nepricepuţi” din România, Lucinschi avertizează: „Nu se poate face aşa ceva! E un om din ţara vecină! Fiţi mai stricţi!”, a spus ex-preşedintele de tristă amintire al Republicii Moldova.

Remarcaţi, prin urmare, cu cît tupeu îşi permite Lucinschi să admonesteze instituţiile de anchetă din România, care, de cîţiva ani, se bucură de aprecierea şi respectul întregii lumi civilizate a Occidentului! Pentru el, probele şi acuzaţiile de infracţiuni de şantaj şi luare de mită ar fi show-uri comandate. Tot în aceeaşi notă, el ne aminteşte că peste tot există nişte limite, mai ales că el îşi cunoaşte mai bine feciorul decît „răuvoitorii” procurori români, care sînt incapabili să priceapă că Serioja al lui „nu are calităţile aceste”. Este bine că Petru Lucinschi ne asigură că fiul său este „întotdeauna disponibil să discute", căci, dacă este antrenat, o să tot discute pînă o să i se urască la interogatoriile cu procurorii, prin instanţele de judecată cu magistraţii, cu avocaţii extrem de costisitori, cu viitorii colegi de celulă din generoasele şi patrioticele puşcării româneşti…!

În final, Lucinschi bătrînul mai spune o gugumănie de toată frumuseţea, atunci cînd face un apel sentimental „frăţesc”, dar tot printr-o somaţie-mustrare, cînd spune că „nu se face aşa ceva, e un om din ţara vecină”, ceea ce noi trebuie să înţelegem că procurorilor trebuie să le crape obrazul de ruşine că au reţinut pe fiul unui fost preşedinte de ţară vecină şi soră, dar şi că ar fi trebuit să închidă ochii la nişte „ştrengării nevinovate” ale lui Serioja al lui.

Petru Lucinschi devine contradictoriu atunci cînd le sugerează procurorilor români ca să fie mai stricţi. Conform realităţii existente, autorităţile româneşti chiar au fost stricte în acest caz, numai că sîntem siguri că Petru Lucinschi la un alt fel de stricteţe s-a referit. Necunoscînd bine limba română, acesta, de fapt, vrea să spună că procurorii români trebuia să fie mai stricţi în sensul că aceştia erau obligaţi să ţină seamă de faptul că cel reţinut este fiul unui fost preşedinte de ţară, că nu se cuvenea să-l aresteze şi să-l cerceteze. Asta este – Petru Lucinschi se crede mult mai puternic, viguros, moralist şi justiţiabil decît este în realitate, adică o nulitate în condiţiile de astăzi.

Nu este de plîns şi poate că îşi va merita soarta atunci cînd, probabil, va fi nevoit să-i arunce fiului său cu praştia pîrjoale peste zidurile puşcăriei româneşti în care cel mai probabil va fi închis , după ce i se va dovedi vinovăţia. Cu această ocazie, ar mai putea admira frumuseţea naturală a României, aşezămintele ei istorice, pe românii primitori şi generoşi, noile realizări înfăptuite de edilii patriei ca o consecinţă a apartenenţei la UE şi NATO etc., chiar dacă sufletul său va mocni de ură, chiar dacă fiul său, Serioja, se va afla permanent într-o profundă meditaţie spirituală în taina binefăcătoare şi reeducativă a unei generoase celule, asistat fiind de viitorii lui colegi de celulă pioşi, respectoşi şi pofticioşi…