Peste 80% dintre ucraineni sunt impotriva oricaror concesii teritoriale in schimbul pacii

Peste 80% dintre ucraineni se pronunţă împotriva oricăror concesii teritoriale în schimbul unui acord de pace cu Rusia, potrivit unui sondaj publicat Marţi de către Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev, potrivit EFE şi RBC.ua, scrie agerpres

În timp ce 82% dintre persoanele chestionate consideră că în nici un caz nu ar trebui făcute concesii de această natură, chiar şi cu riscul prelungirii războiului, 10% cred că se poate ”renunţa” la unele teritorii pentru a se ajunge la pace mai rapid sau pentru a păstra independenţa Ucrainei.

Procentul variază însă în funcţie de regiune, iar în Estul ţării, scena unor lupte intense, 68% dintre cei intervievaţi se opun cedării de teritorii, în timp ce 19% susţin această posibilitate.

Sociologii institutului din Kiev subliniază că dintre persoanele care locuiesc în teritoriile ocupate de armata rusă sau de forţele proruse după începutul agresiunii militare, la 24 Februarie, 77% sunt împotriva concesiilor teritoriale, în timp ce 18% se exprimă pentru o astfel de posibilitate.

Dintre persoanele care au fugit din teritoriile ocupate după începerea războiului declanşat de Rusia, doar 5% sunt în favoarea concesiilor teritoriale.

Sondajul, realizat pe un eşantion reprezentativ de 2.000 de persoane – toate cu reşedinţa în teritoriile controlate de Ucraina înainte de 24 Februarie, cu excepţia peninsulei Crimeea şi a unei părţi din regiunile Doneţk şi Lugansk –, a fost desfăşurat între 13 şi 15 Mai, conform media citate.

Rusia a declanşat un război de agresiune împotriva Ucrainei la 24 Februarie, pe care Kremlinul şi propaganda rusă îl numesc ”operaţiune specială militară”. Deşi la începutul invaziei Kremlinul susţinea că scopul campaniei sale nu vizează anexarea de teritorii ucrainene, în realitate lucrurile stau complet invers, susţine Kievul.

Moscova a renunţat la organizarea unui ”referendum” în regiunea ocupată Herson, cu scopul anexării acesteia, întrucît nu a găsit sprijin în rîndul populaţiei locale, a declarat şeful spionajului militar ucrainean Kirilo Budanov, într-un interviu apărut Marţi în publicaţia Ukrainska Pravda.

În prezent, ocupanţii ruşi lucrează la alte opţiuni pentru anexarea regiunii Herson, care să nu necesite un referendum, a afirmat Budanov.