PESTE 30 DE LOCALITATI AU DRUMURILE APROAPE IMPRACTICABILE DIN CAUZA ZAPEZII

Un număr de 36 de calități din raioanele Cantemir, Taraclia, Ștefan Vodă, Căușeni, Cahul și UTA Găgăuzia au drumurile de acces aproape impracticabiel din cauza intemperiei. Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, în ultimele 24 de ore, echipele de salvatori și pompieri au intervenit pentru deblocarea a 170 de mijloace de transport, astfel fiind salvați de frig peste 400 de cetățeni. Conform sursei citate, intervențiile au avut loc preponderent în raioanele Cahul, Căușeni, Ștefan Vodă, Cantemir și Taraclia. La unele intervenții din sudul țării au participat și paramedicii SMURD. De serviciile angajaților SPCSE au beneficiat și zeci de pasageri ai mai multor rute de pe traseele din raioanele Cahul, Taraclia și Cimișlia. Salvatorii au fost solicitați și de Serviciul 903 pentru deblocarea mai multor ambulanțe, ce au fost înzăpezite în timp ce se deplasau să acorde ajutor medical. Tot din cauza intemperiei astăzi a fost închis punctul de trecere a frontierei de tip debarcader „Soroca-Țekinovka”. Acesta își va relua activitatea imediat după îmbunătățirea condițiilor meteo. Totodată autoritățile mențin recomandarea de a evita călătoriile în Ucraina sau tranzitarea acestei țări, din cauza condițiilor climaterice nefavorabile și situației incerte de pe mai multe trasee naționale și internaționale.