Peste 10 milioane de telespectatori britanici au vizionat primul mesaj de Craciun al Regelui Charles al III-lea

Primul mesaj de Crăciun al Regelui Charles al III-lea a înregistrat cea mai mare audienţă din acest secol pentru un discurs rostit de un monarh britanic, cu ocazia acestei sărbători tradiţionale, informează BBC, potrivit agerpres.
Mai multe posturi TV din Regatul Unit au transmis mesajul Regelui britanic, care a fost difuzat la ora locală 15:00 şi care a înregistrat o audienţă combinată de 10,7 milioane de telespectatori.
Prin comparaţie, ultimul mesaj de Crăciun al Reginei Elisabeta a II-a, difuzat anul trecut, a fost vizionat de 8,96 milioane de telespectatori.
Regele Charles al III-lea i-a adus un omagiu mamei sale şi activităţii ei în prima lui adresare oficială către naţiunea britanică cu ocazia Crăciunului.
Monarhul britanic a profitat de ocazie pentru a reflecta şi asupra crizei sociale provocate de creşterea costului vieţii zilnice, atunci cînd a vorbit despre compatrioţii lui care întîmpină dificultăţi la plata facturilor.
Potrivit datelor colectate de Universitatea Sussex, audienţa mesajului anual de Crăciun al regretatei Regine Elisabeta a II-a a scăzut sub 10 milioane de telespectatori la sfîrşitul anilor 1990 şi nu a mai depăşit acel prag de atunci.
În ultimii ani, mesajul regal a fost cu regularitate cel mai vizionat program TV de Crăciun difuzat în Marea Britanie. Discursul Reginei Elisabeta a II-a a fost considerat de mulţi britanici un eveniment live care trebuia neapărat urmărit la ora difuzării sale, deşi mesajul era, de fapt, preînregistrat.
Interesul crescut al publicului britanic faţă de ceea ce urma să spună noul Rege în primul lui mesaj de Crăciun a fost stimulat şi de faptul că acest discurs a fost difuzat simultan de posturile de televiziune BBC One, ITV1, ITV3, Sky News şi GB News, iar o versiune a sa a fost difuzată şi de BBC Two.
Grupul media BBC se poate lăuda în acest an cu faptul că a cîştigat bătălia audienţelor din Regatul Unit, întrucît şapte din cele mai vizionate 10 programe TV de Crăciun au aparţinut postului său BBC One.
Datele de audienţă au la bază numărul de telespectatori care au vizionat aceste programe în direct şi nu îi includ pe telespectatorii care au urmărit emisiunile speciale de Crăciun difuzate în reluare.
Primele trei poziţii în clasamentul audienţelor de Crăciun din Regatul Unit au fost ocupate de Discursul Regelui Charles al III-lea (10,72 milioane de telespectatori), emisiunea-concurs „Strictly Come Dancing” (BBC One, 5,44 milioane de telespectatori) şi emisiunea „Michael McIntyre’s Xmas Wheel” (BBC One, 4,81 milioane de telespectatori).












