Pescarul thailandez care a scapat de saracie dupa ce a facut o descoperire de un milion de lire sterline

Un pescar thailandez a făcut o descoperire în valoare de 1 milion de lire sterline. Bărbatul a găsit în largul mării Niyom, din provincia Surat Thani, 30 de kilograme de chihlimbar.
Narong Phetcharaj, un pescar din Thailanda, care cîştigă de obicei aproximativ 200 de lire sterline pe lună din pescuit, venea spre ţărm cînd a văzut un obiect ciudat împins de curenţi pe plaja Niyom din provincia Surat Thani. La o inspecţie mai atentă, şi-a dat seama că masa avea aceeaşi textură şi aspect ceros ca voma de balenă, aşa că a tras-o departe de plajă, crezînd că descoperirea sa ar putea merita nişte bani. Phetcharaj a dus mai tîrziu obiectul către experţii de la Universitatea Prince of Songkla pentru a-l testa, iar rezultatele au dovedit că era un veritabil chihlimbar, scrie Dailymail. Descoperirea pescarului ar putea valora pînă la 1 milion de lire sterline deoarece voma de balenă s-a vîndut cu peste 35.000 de lire sterline pe kilogram înainte.
Cunoscute şi sub numele de „chihlimbar” sau „aur plutitor”, vărsăturile de balenă sunt utilizate în industria parfumurilor, deoarece pot să fixeze o aromă şi să o facă să dureze mai mult. „Nici unul dintre săteni nu a mai văzut sau atins vreodată chihlimbar şi toată lumea a fost fericită. Intenţionez să îl vînd, pentru că am primit deja un certificat care să demonstreze că este real şi dacă pot obţine un preţ bun, mă voi retrage din slujba mea de pescar şi voi organiza o petrecere pentru toată lumea", a spus bărbatul. În Februarie, 35 de pescari din Yemen au scăpat din sărăcie după ce au găsit, în mod neaşteptat, vărsături de balenă. Aceştia au cîştigat peste 1,1 milioane de lire sterline.












