Pentru persoanele bogate şi directorii de top blocaţi în statele din Golf, Riadul a devenit principala cale de evacuare

Riadul a devenit principala rută de evacuare pentru persoanele foarte bogate şi directorii de top blocaţi în statele din Golf, pe fondul intensificării conflictului regional şi al atacurilor iraniene asupra unor oraşe precum Dubai, Abu Dhabi, Doha şi Manama, relatează Arab News, potrivit News.ro.

Cu majoritatea aeroporturilor din regiune închise sau cu operaţiuni limitate, aeroportul din capitala Arabiei Saudite este unul dintre puţinele care funcţionează, determinînd evacuări pe cale terestră, inclusiv călătorii de pînă la 10 ore din Emiratele Arabe Unite.

Companiile private de securitate au mobilizat flote de SUV-uri pentru a transporta executivii şi familiile acestora către Riad, de unde pot zbura cu avioane private sau cu zboruri comerciale. Cererea ridicată a dus la creşteri abrupte ale preţurilor, un zbor privat către Europa ajungînd pînă la 350.000 de dolari.

Închiderea rutei prin Oman, după atacuri iraniene asupra portului şi a unui petrolier, a consolidat rolul Riadului ca cea mai sigură opţiune de ieşire din regiune.

Schimbarea este notabilă pentru un oraş considerat anterior mai riscant, dar care beneficiază acum de spaţiu aerian deschis, reguli de viză relaxate şi de faptul că a fost, pînă acum, ocolit de atacurile directe.

01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 12:04
01.03.26 - 12:06
01.03.26 - 18:50
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 19:01
01.03.26 - 18:53
01.03.26 - 18:52
01.03.26 - 18:59
01.03.26 - 19:02
01.03.26 - 18:57
01.03.26 - 18:54
02.03.26 - 12:32
02.03.26 - 12:38
02.03.26 - 12:35