Pentru a da întîietate Ucrainei, SUA suspendă livrările de sisteme Patriot către alte ţări

Statele Unite au anunţat, Joi, că Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, iar livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

”Administraţia americană a luat decizia dificilă, dar necesară, de a schimba priorităţile planului pe termen scurt pentru livrările către alte ţări, astfel încît acestea să se îndrepte către Ucraina”, a declarat presei purtătorul de cuvînt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby.

”În consecinţă, livrările de rachete Patriot şi NASAMS către alte ţări în afară de Ucraina vor fi întîrziate, iar Ucraina va primi, în săptămînile următoare, cu siguranţă înainte de sfîrşitul Verii, aceste sisteme care ar fi trebuit să fie destinate altor ţări”, a precizat oficialul american.

Obiectivul este de a reconstitui stocurile de rachete antiaeriene ale Armatei ucrainene, iar măsura de redirecţionare a livrărilor cu prioritate către Ucraina va fi în vigoare 16 luni, adăugat John Kirby, care a dat de înţeles că această decizie luată de Washington priveşte şi alte tipuri de echipamente militare, dar cu precădere rachetele antiaeriene. Sute de rachete care ar fi trebuit să fie livrate altor ţări vor ajunge astfel în Ucraina.

Totuşi, a completat purtătorul de cuvînt al Casei Albe, "această schimbare a priorităţilor nu va afecta Taiwanul".

"Mulţi dintre aliaţii şi partenerii noştri au făcut paşi istorici, dar, în mod evident, este nevoie de mai mult şi este nevoie acum", a adăugat Kirby, referindu-se la solicitările insistente ale Kievului de a primi mai multe baterii Patriot de care Armata ucraineană are nevoie în războiul cu Rusia, pentru a-şi apăra atît trupele de pe linia frontului, cît şi infrastructurile în faţa atacurilor inamicului, îndeosebi sistemul energetic.

"În ultimele luni, Rusia şi-a intensificat atacurile cu rachete împotriva oraşelor şi infrastructurii civile. Încearcă să distrugă sistemul energetic al Ucrainei. Aceasta nu este o tactică nouă pentru ei, dar cu siguranţă o aplică cu mult mai multă forţă, prin urmare, Ucraina are nevoie disperată de capacităţi suplimentare de apărare aeriană, lucru pe care Statele Unite îl iau foarte în serios (...), mai ales atunci cînd un partener ca Ucraina se află la o asemenea răscruce", a argumentat oficialul Casei Albe.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut încă cel puţin şapte noi baterii Patriot, dar ţările ce dispun de astfel de sisteme sunt reticente să le furnizeze întrucît ele sunt parte integrantă a sistemelor naţionale de apărare antiaeriană.

"Sunt profund recunoscător preşedintelui american Joe Biden pentru că dă prioritate Ucrainei în livrarea apărării antiaeriene de care avem atît de multă nevoie pentru a răspunde atacurilor ruseşti", a reacţionat Zelenski, într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, după anunţul Casei Albe.

Preşedintele ucrainean a precizat că, în urma bombardamentelor succesive cu rachete şi drone ruseşti, circa jumătate din capacitatea energetică a Ucrainei a fost distrusă.
România a anunţat, Joi mai devreme, că va dona Ucrainei un sistem Patriot.

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26