Pe timp de pandemie, bogatii devin mai bogati, iar saracii tot mai saraci
Partea din averea mondială controlată de miliardari a înregistrat o creştere record în perioada pandemiei, arată un studiu dat Marţi publicităţii, transmite Reuters.
The World Inequality Report 2022, un document de 228 de pagini elaborat de o reţea de economişti coordonaţi de Lucas Chancel, care a beneficiat de contribuţia unor nume precum Thomas Piketty, Emmanuel Saez şi Gabriel Zucman, estimează că, în acest an, miliardarii controlează împreună 3,5% din avuţia mondială a gospodăriilor din toată lumea, comparativ cu puţin peste 2% cît controlau la începutul lui 2020.
„Criza COVID a exacerbat inegalităţile dintre cei foarte bogaţi şi restul populaţiei”, subliniază economistul Lucas Chancel, care precizează că economiile bogate au utilizat un sprijin fiscal semnificativ pentru a contracara creşterea dramatică a sărăciei înregistrată în alte economii.
Raportul se bazează pe o gamă largă de studii de specialitate şi date publice, iar prefaţa este scrisă de economiştii americani Abhijit Banerjee şi Esther Duflo, doi din cei trei economişti care în 2019 au cîştigat Premiul Nobel pentru studiile lor cu privire la sărăcie.
Totodată, clasamentul anual al miliardarilor elaborat de revista Forbes include în acest an un număr record de 2.755 de miliardari, cu o avere combinată de 13.100 de miliarde de dolari, în creştere faţă de 8.000 de miliarde de dolari cît era averea cumulată anul trecut.
Conform noului raport, un grup mai extins format din 520.000 de persoane adulte, care împreună reprezintă 0,01% din cei mai bogaţi oameni ai lumii, au ajuns să controleze 11% din averea mondială în 2021, față de procentul de 10% cît controlau anul trecut. Pentru a face parte din categoria celor 0,01% trebuie să ai o avere de cel puţin 16,7 milioane euro (19 milioane de dolari).
„În condiţiile în care averea este o sursă importantă de cîştiguri economice viitoare şi din ce în ce mai mult de putere şi influenţă, aceasta înseamnă noi creşteri ale inegalităţii”, susţin autorii raportului, care au descris o situaţie de „concentrare extremă a puterii economice în mîinile unei mici minorităţi de super-bogaţi”.
Analiştii susţin că cei super-bogaţi au profitat de tranziţia spre online a unei mari părţi din economia mondială cu prilejul restricțiilor pandemice, în timp ce alţii au profitat de creşterea preţului activelor pe pieţele financiare. Studiul arată, de asemenea, că sărăcia a crescut dramatic în ţările cu o acoperire slabă a sistemelor de protecţie socială, în timp ce sprijinul guvernamental consistent din SUA şi Europa a putut contracara cel puţin o parte din impactul pandemiei asupra celor cu cîştiguri mici.
„Asta arată cît de important este statul social în lupta împotriva sărăciei”, a spus Lucas Chancel.
În acest context, autorii raportului au salutat acordul convenit în acest an cu privire la impunerea unui impozit minim de 15% pe profitul marilor companii, valabil la nivel global, spunînd că acesta reprezintă un punct de cotitură în eforturile de a pune capăt cursei începute la mijlocul anilor 80 şi care a condus la înjumătăţirea nivelului mediu al taxelor pe companii, pînă la aproximativ 24%.