Pe masura ce magazinele si furnizorii vor transfera costurile, cumparatorii vor suferi noi majorari de preturi
Cumpărătorii din întreaga lume vor plăti mai mult pentru alimente în acest an comparativ cu anul trecut, potrivit retailerilor, firmelor de bunuri de consum şi investitorilor, exceptînd situaţia în care preţurile materiilor prime vor scădea sau tendinţa de tranziţie la mărcile proprii ale magazinelor, mai ieftine, se va accelera, transmite Reuters, potrivit agerpres.
De mai mult de un an, retailerii şi producătorii de bunuri de consum sunt blocaţi în negocieri dure cu privire la preţuri, fricţiunile începînd în 2021 din cauza blocajelor provocate de COVID-19 pe lanţurile de aprovizionare. Între timp, disputa s-a agravat, ca urmare a costurilor mari la materii prime şi energie, creşterea preţurilor la produsele de bază, de la pîine şi pînă la lapte şi carne, agravînd o criză a costului vieţii în Europa.
În primele trei săptămîni ale acestui an, britanicii au plătit cu 16,7% mai mult pentru alimente, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit firmei de cercetare Kantar. În SUA, indicele produselor alimentare, care include şi mesele acasă dar şi la cafenele şi restaurante, a crescut cu 10,4% în anul 2022.
Mark Schneider, directorul Nestle, cel mai mare producător de alimente din lume, a declarat, săptămîna trecută, că grupul elveţian va fi nevoit să majoreze şi mai mult preţurile produselor alimentare în acest an, pentru a contracara costurile mai mari de producţie pe care nu le-a transferat încă în totalitate asupra consumatorilor.
„Investitorii vor plăti o primă pentru companiile care vor demonstra că au puterea de stabili preţurile în portofoliul lor de produse, fără a afecta în mod negativ volumele şi cota de piaţă”, susţine Jack Martin, manager la Oberon Investments.
Marjele marilor producători de bunuri de consum au fost reduse de costurile mai mari cu imputurile timp de aproape un an, în condiţiile în care preţul ingredientelor, precum grîu şi ulei de floarea-soarelui, a explodat după invadarea Ucrainei.
Unilever, care urmează să publice Joi rezultatele sale anuale, anunţa încă din luna Octombrie că ritmul de creştere a preţurilor a atins un nivel record de 12,5% în trimestrul al treilea. Nestle şi Danone urmează să anunţe şi ei rezultatele anuale la finele acestei luni.
Tineke Frikkee, manager la Waverton Investment Management, se aşteaptă ca Unilever să majoreze preţurile în 2023, chiar dacă o va face selectiv. ”Ultimul anunţ făcut de Unilever a fost unul clar că ar prefera să vîndă mai puţine produse la preţuri mai mari, să menţină preţurile sub cele ale competitorilor şi să cîştige cote de piaţă”, a spus Frikkee.
Producătorii de bunuri de consum vor continua să majoreze preţurile pînă cînd îşi vor recupera profitabilitatea, susţine şi Bruno Monteyne, analist la Bernstein. ”Singurul lucru care poate opri asta sunt consumatorii care vor începe să se orienteze, mai rapid, spre mărcile proprii ale magazinelor şi dacă preţurile la materii prime vor continua să scadă şi atunci nu va mai fi nevoie de majorări de preţuri”, a spus Bruno Monteyne.