Pe fondul crizei energetice, Germania preia controlul unei rafinarii detinuta de Rusia
Germania a preluat Vineri controlul asupra unei importante rafinării de petrol deţinută de Rusia, riscînd represalii din partea Moscovei, în timp ce Berlinul se străduieşte să consolideze aprovizionarea cu energie şi să respecte angajamentul UE de a elimina importurile de petrol rusesc, scrie Mediafax.ro.
Ministerul Economiei a declarat că a plasat o unitate a companiei petroliere ruseşti Rosneft sub tutela autorităţii de reglementare din industrie şi a preluat rafinăria Schwedt a companiei, care furnizează 90% din combustibilul Berlinului, precizează Reuters.
"Aceasta este o decizie de politică energetică de mare anvergură pentru a ne proteja ţara", a declarat cancelarul Olaf Scholz, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat planurile Guvernului de a pune rafinăria Schwedt sub controlul autorităţii de reglementare a Agenţiei Federale de Reţele.
Planurile au inclus un "pachet pentru viitor" cu peste 1 miliard de euro în investiţii ale Guvernului federal şi ale landurilor, pe parcursul mai multor ani, în landurile din Estul Germaniei, 825 de milioane de euro fiind alocate doar pentru Schwedt.
"Rusia, ştim de ceva timp, nu mai este un furnizor de energie de încredere", a declarat Scholz. "Nu am luat această decizie cu uşurinţă, dar a fost inevitabilă".
Guvernele din întreaga Europă s-au grăbit să îşi susţină furnizorii de energie şi să asigure livrările de combustibil, în timp ce au intensificat sancţiunile impuse principalului furnizor, Rusia, din cauza invaziei sale în Ucraina.
Moscova a ripostat prin reducerea fluxurilor de gaz şi a ameninţat că va închide toate robinetele, ceea ce a dus la creşterea preţurilor şi a ridicat perspectiva raţionalizării energiei în Europa în această Iarnă.
Rafinăria Schwedt a reprezentat o dilemă pentru Berlin timp de mai multe săptămîni, pentru că a primit ţiţei din Rusia, deşi Germania este hotărîtă să elimine importurile de petrol din Rusia pînă la sfîrşitul anului, în conformitate cu sancţiunile Uniunii Europene.
Preluarea Schwedt riscă măsuri de retorsiune din partea Moscovei. Scholz a declarat că Germania a luat în calcul o posibilă oprire bruscă a livrărilor de ţiţei din Rusia, adăugînd: "De aceea suntem pregătiţi".
Un document politic publicat Vineri de Berlin a arătat că se află în discuţii cu Guvernul din Kazahstan pentru a asigura livrările de petrol pentru Schwedt.
Polonia a declarat, la începutul acestui an, că eliminarea proprietăţii ruseşti asupra rafinăriei a fost o condiţie pentru o potenţială furnizare de petrol pe mare prin intermediul unui terminal din Gdansk şi prin intermediul conductelor poloneze pentru a înlocui ţiţeiul rusesc.