PAVEL POSTICA: LA ALEGERILE DE DUMINICA VOM INTERZICE TRANSPORTUL ORGANIZAT AL ALEGATORILOR

La alegerile locale noi din 21 noiembrie va fi interzisă transportarea organizată a alegătorilor. O decizie în acest sens urmează să fie aprobată de Comisia Electorală Centrală. Potrivit vicepreședintelui CEC Pavel Postica, deși există un proiect de lege care interzice transportarea alegătorilor la urne, Parlamentul nu reușește să-l aprobe, astfel încît documentul să intre în vigoare pînă duminică. Din acest motiv, CEC își asumă responsabilitatea acestei interdicții, notează IPN.

Proiectul de modificare a legislației electorale, care a fost recent avizat de Guvern, prevede sancționarea contravențională sau chiar închisoare de pînă la 3 ani pentru persoanele care asigură transportul organizat al alegătorilor la secțiile de votare. Vicepreședintele CEC spune că Parlamentul nu reușește să aprobe proiectul în ambele lecturi pînă duminică, iar din acest motiv Comisia Electorală Centrală va aproba o decizie care va interzice transportarea organizată a alegătorilor pentru scrutinul de duminică.

„Noi am așteptat poziția Parlamentului ca autoritate legislativă supremă, dar vedem că nu se reușește modificarea cadrului normativ în perioada care a mai rămas pînă la alegeri. De aceea, am decis să mergem pe calea, pavată în anul 2020, ca CEC, reieșind din atribuțiile sale de a preveni orice încălcare a procesului electoral, să intervină cu decizii care să diminueze numărul de încălcări. Există consens pe interiorul Comisiei că trebuie aprobată o astfel de decizie, acum se discută detaliile”, a spus Pavel Postica în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Pavel Postica spune că decizia CEC nu prevede sancțiuni pentru transportarea ilicită a alegătorilor, așa cum s-ar fi întîmplat dacă legislația electorală era modificată de către Parlament. Totuși, potrivit vicepreședintelui CEC, organele de drept dispun de suficiente pîrghii pentru a combate acest fenomen.

„La moment, nu există o sancțiune sută la sută aplicabilă pentru transportarea organizată a alegătorilor. Însă există suficiente posibilități pentru organele de drept să documenteze cazurile de transport ilegal de pasageri. Încă la începutul campaniei electorale am adoptat o hotărîre prin care am stabilit un șir de responsabilități pentru MAI, Inspectoratul General de Poliție, Agenția Națională de Transport Auto. Toate cursele de transport de pasageri trebuie să dispună de documentația corespunzătoare și nu este permisă transportarea ilegală a pasagerilor, indiferent de destinație. Posibilități de intervenție din partea organelor de drept există, doar că nu prin prisma transportului organizat al alegătorilor, de aceea s-a venit cu aceste modificări la legislație”, a mai spus vicepreședintele CEC.

La data de 21 noiembrie vor fi organizate alegeri locale noi în 15 localități ale Republicii Moldova, inclusiv în municipiul Bălți. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale la urne sînt așteptați peste 130.600 de cetățeni cu drept de vot.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40