PAVEL FILIP A VIZITAT „ORASELUL EUROPEAN”

Prim-ministrul Pavel Filip a asistat la deschiderea oficială a „Orăşelului European”, organizat în centrul capitalei de către Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Europei. La eveniment au participat conducătorii principalelor instituții ale Republicii Moldova, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai instituţiilor statului şi ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău.

Şeful Executivului a făcut un tur al „Orăşelului European”, vizitînd corturile din Grădina Publică „Ștefan cel Mare şi Sfînt” din capitală, unde ambasadele ţărilor Uniunii Europene au prezentat informaţii despre cultura şi tradiţiile ţărilor de baştină, dar şi bucate naţionale.

Guvernul Republicii Moldova, de asemenea, a fost reprezentat în „Orăşelul European” de către mai multe autorităţi publice, cu expoziţii de materiale informative privind proiectele realizate în ţara noastră cu sprijinul partenerilor europeni, oportunităţi de studii şi alte informaţii cu privire la colaborarea cu Uniunea Europeană.

Cu prilejul Zilei Europei, autorităţile Executivului au organizat mai multe evenimente culturale şi sportive, care au scopul de a promova valorile, cultura şi tradiţiile ţărilor din Uniunea Europeană, dar şi pentru a apropia Republica Moldova de marea familie europeană.

Sursa: Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului RM