PAS A PUS VATA-N NAS, CA LA MORT, PE ADERAREA IN UE

Voronin a inițiat integrarea în UE, Filat a înmormîntat-o, iar acum se cîntă ”prohoduri optimiste”

Nu vă grăbiți să vă plictisiți! Vă ofer cîteva date statistice doar pentru a înțelege mai bine ce vă voi spune mai la vale! La data de 6 Octombrie 2021, summitul UE-Balcanii de Vest, găzduit de Președinția slovenă a Consiliului European la Brdo pri Kranju, a reunit lideri din statele membre ale UE și din partea celor șase parteneri din Balcanii de Vest. În cadrul summitului, liderii UE au adoptat o declarație, care reafirmă susținerea fără echivoc a UE pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest. Nici o vorbă despre Republica Moldova! Formațiunea Afaceri Generale a Consiliului (CAG) stabilește și supraveghează procesul de extindere a UE și negocierile de aderare. Atunci cînd o țară își depune cererea de aderare la UE, Consiliul invită Comisia Europeană să formuleze un aviz cu privire la cererea în cauză.

Republica Moldova, guvernată de PAS, nu-și poate permite să depună o cerere de aderare la UE nu din pricina fostelor guvernări, ci din cauză că nu are soluții politice și diplomați competenți spre a argumenta credibil acest demers, dar și pentru că UE nu are nevoie de Republica Moldova. Asta o știm și noi, o știe și PAS, dar nu și cetățenii, pentru că guvernanții îi alimentează cu cele mai grosolane minciuni ”proeuropene”! Pentru UE, este mai ieftin să acorde Republicii Moldova tot felul de împrumuturi și asistențe financiare nerambursabile, decît să aibă dureri de cap de mii de ori mai costisitoare ca membră a comunității europene!

Mai aveți puțintică răbdare! Nu vă grăbiți să vă plictisiți!

Nicolae (Nicu) Popescu, ministrul AEIE, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă Moldova, pe data de 16 Septembrie, declara: „Dacă vorbim de un moment, o zi, în care Republica Moldova devine oficial candidat sau oficial aderă la Uniunea Europeană, evident nu avem astfel de date, inclusiv din cauza faptului că Republica Moldova a pierdut foarte mulți ani, a ratat foarte multe oportunități și sistemul nostru de justiție, gradul nostru de corupție, performanța economiei noastre, mai multe eșecuri în planul funcționării democratice a sistemului nostru politic din ultimii ani trimit semnal partenerilor noștri că Republica Moldova nu este gata și nu este credibilă în calitate de un potențial candidat”.

Înțelegeți, așadar, că Republica Moldova nu are absolut nici o șansă ca să devină membră a UE cel puțin în următorii 50 de ani. La fel ca și Ucraina! Din aceleași motive! Chiar și în stare de beție, oficialii de la Bruxelles știu prea bine că UE nu are nevoie de o graniță cu Transnistria! Aici, însă, nu vorbim despre beția inexistentă a oficialilor UE, ci despre beția moldovenilor pe care PAS vrea s-o facă optimistă, nespunîndu-le care este adevărul curat.

Una este UE gestionată politic de la Bruxelles, Strasbourg și Curtea de la Veneția, alta e UE băgată pe gît moldovenilor de către actualii guvernanți. Uniunii Europene de la Bruxelles PAS i-a pus vată în nas ca la mort, a fardat-o și a parfumat-o cît mai strident ca să nu pută a mort la Chișinău. Haideți să fim realiști și să spunem adevărul pe care-l schimonosesc actualii guvernanți!

E un paradox, dar tocmai Vladimir Voronin este cel care a patronat politic debutul integrării europene, iar asta prin extrem de bine negociatul Plan de Acțiuni UE-Moldova. Alta-i că Voronin s-a-ntors, mai apoi, cu fundul spre Apus, ca să pară mai pro-rus! Mai apoi, a urmat ”revoluția-lovitură de Stat proeuropeană” din 7 Aprilie 2009. Știm cu toții ce a urmat! UE a crezut că a ”investit politic” în niște virgini proeuropeni în frunte cu Vlad Filat, ajuns premier, iar Țara, pentru europeni, ”devenise o poveste de succes”. Cîtă ipocrizie! Chiar că a fost o poveste!

Filat se credea deja imperator! Vă dați seama – nu oricine din Lăpușna ajunge lîngă poalele Reginei Elisabeta a II-a ori să-l întîmpine, la Chișinău, pe Joe Biden, pe atunci vicepreședinte al SUA, actualmente Președinte! În tot acest timp, Filat era flancat și susținut de către tot ceea ce se numește acum PAS și Președinție. Numai că, în timpurile ”Moldova – o poveste de succes” a lui Filat, Plahotniuc nu doar că l-a băgat la pușcărie, dar și-a subordonat absolut tot ce se numește acum PAS și Președinție. Ca să pună un capac definitiv al integrării europene a Țării, Plahotniuc a fost de acord să fie premier Iurie Leancă, aflat încă în libertate.

Capacul pus asupra integrării europene a fost unul asemănător cu un capac de WC pus atunci cînd nu curge apa și nu vrei să pută. De ce? Vă spunem! Cînd UE s-a prins că a avut de-a face cu niște golani, interlopi și mafioți, ca să-și camufleze eșecul proiectului ”Moldova – o poveste de succes”, a adoptat, strategic și politic, ”proiectul Plahotniuc” pentru că părea a fi unul anti-rusesc. Vă reamintim că, în acea perioadă, noi explicam detaliat avantajele aderării, de pe principii oneste, la UE și minciunile proeuropene ale lui Filat și Plahotniuc. După încarcerarea lui Filat și numirea de către Plahotniuc a slugarnicului KGB-ist Leancă în funcția de premier, UE le-a aruncat moldovenilor cam tot ce le aruncă și partidele politice alegătorilor în campaniile electorale, numai că ceva mai ”de salon” – semnarea Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb! Spre deosebire de echipa lui Voronin care negociase în cunoștință de cauză Planul de Acțiuni UE-Moldova, Leancă și parveniții lui nici măcar nu au citit ce semnaseră, adică Acordurile amintite.

Acum suntem martorii trăitori ai celor mai paradoxale și dureroase experimente. Guvernarea PAS vorbește despre angajamente de integrare europeană. Actuala guvernare PAS, în esența ei, este o emanație politică a fostului PLDM al lui Filat, ai cărei membri, începînd cu Președinția, Guvernul și Parlamentul, au participat activ la îngroparea proiectului ”Moldova – o poveste de succes”! Acum înțelegeți cu ce mort care nu poate fi excitat vor actualii guvernanți să-i facă ”virili” pe moldoveni?

Mihai CONȚIU

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40