Partidele de centru și liberalii europeni au solicitat creșterea bugetelor militare și confiscarea activelor ruse înghețate în UE

Partidele centriste europene au cerut Luni, după o reuniune desfășurată la Paris, creșterea cheltuielilor europene de apărare la 3% din PIB, precum și finanțarea parțială a acestor cheltuieli și a ajutorului pentru Ucraina prin confiscarea activelor ruse înghețate, transmit agențiile AFP și EFE, preluate de Agerpres.
La așa-numitul Summit pentru Democrație și Libertăți, găzduit de fostul premier francez Gabriel Attal, actualul lider al grupului parlamentar al președintelui Emmanuel Macron, au participat circa 60 de lideri centriști și liberali din 21 de țări, respectiv politicieni progresiști pro-europeni care se opun celor conservatori și anti-sistem.
Obiectivul reuniunii a fost ”de a combate ruloul compactor reacționar care astăzi pune la îndoială valorile noastre cu o brutalitate nemaiîntîlnită de la Al Doilea Război Mondial”, a spus Attal, la o conferință de presă, la finalul reuniunii.
Potrivit lui Attal, această primă reuniune de la Paris a fost ”un adevărat pas gigantic către o alianță autentică a democrațiilor liberale și a partidelor care o apără, într-o perioadă cînd ne confruntăm cu un moment critic pentru securitatea Europei”.
Participanții la reuniune au aprobat o declarație în care cer confiscarea activelor ruse înghețate de Occident după invazia în Ucraina, iar aceste active să fie folosite pentru a finanța ajutorul oferit Ucrainei și reînarmarea Europei.
”Rusia este unicul agresor în acest război, Rusia trebuie să plătească”, a clamat Gabriel Attal, amintind că active ruse în valoare de peste 200 de miliarde de euro sunt în prezent înghețate în UE în urma sancțiunilor impuse Rusiei. Declarația comună a reuniunii de la Paris cere astfel inițierea mecanismelor juridice pentru confiscarea acestor active.
O asemenea confiscare a activelor ruse este de mult timp dorită de politicienii europeni, dar care totuși nu au pus-o în practică, recunoscînd numeroasele obstacole juridice și politice, dar și posibilele represalii din partea Moscovei și, mai ales, scăderea încrederii în UE ca loc sigur pentru investiții. Prin urmare, statele UE s-au limitat deocamdată la folosirea veniturilor generate de activele ruse înghețate.
Pe lîngă finanțarea ajutorului militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia, aceste active ar putea fi folosite pentru reînarmarea Europei, a insistat politicianul liberal francez aliat al președintelui Macron.
De asemenea, statele UE trebuie să aloce apărării cel puțin 3% din PIB, a indicat mai departe Gabriel Attal, referindu-se la aceeași declarație finală a reuniunii liberalilor și centriștilor europeni. Aceasta pentru că ”umbrela SUA este o iluzie” odată ce Trump a revenit la putere, a argumentat Attal.
În declarația finală a acestei reuniuni este cerută, de asemenea, ”accelerarea procesului de aderare a Ucrainei la UE și este afirmat sprijinul activ, militant pentru Ucraina”.
”Salutăm, de asemenea, propunerea de a discuta extinderea descurajării nucleare franceze și către alte țări europene”, se mai arată în declarație, referire la o propunerea a lui Macron de lansare a unei dezbateri strategice cu obiectivul ca Franța să garanteze securitatea europeană cu armele sale nucleare, în locul umbrelei nucleare americane.
O viitoare întîlnire a centriștilor și liberalilor europeni va avea loc la Bruxelles pe 26 Iunie, în prezența șefilor de stat sau de Guvern, inclusiv Emmanuel Macron. ”Vom extinde formatul către prietenii noștri norvegieni, cei din Regatul Unit, din Canada, către toți cei care doresc să fie alături de noi în apărarea în continuare a modelului nostru democratic și a promovării democrației liberale”, a spus eurodeputata Valérie Hayer.











