Handicapul economic, politic şi democratic al apartenenţei la Uniunea Vamală

Dacă în articolul anterior vă prezentam efectele pozitive ale semnării de către ţara noastră a Acordului de Asociere cu UE, precum şi experienţa unor state anterioară aderării la spaţiul comunitar european, astăzi ne-am propus să evidenţiem care ar fi impactul integrării Republicii Moldova în Uniunea Vamală. De asemenea, o să menţionăm şi o serie de aspecte cu care se confruntă state membre ale Uniunii Vamale cu care ar trebui să colaborăm în situaţia în care ţara noastră ar face parte din acest proiect.

Conform statisticilor, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală ar aduce cu sine scumpiri drastice ale preţurilor la produse şi servicii, avînd în vedere că presupune creşterea tarifelor vamale de 2,6 ori pentru bunurile importate din statele externe Uniunii Vamale. Experţii economici au calculat că, în urma acestor majorări, ţara noastră ar trebui să plătească adiţional cam 230 de milioane de dolari pentru import, iar, cu fiecare an, acest cost va creşte. Ca rezultat, ar trebui să ne aşteptăm la scumpiri de bunuri şi servicii, preţuri mai mari la medicamente, la petrol, la îmbrăcăminte, la transport.

Tunelul economic întunecat al Uniunii Vamale

Posibilele ieftiniri generate de aderarea la Uniunea Vamală, precum ieftinirea gazului cu 30%, va determina o ieftinire a importului ce nu va depăşi 150 de milioane de dolari. Aşadar, în cazul importurilor, efectul net al aderării la Uniunea Vamală va fi un cost suplimentar de aproximativ 80 de milioane de dolari, însă, cu fiecare an costul se va mări, iar, în 6 ani, această sumă va ajunge la 200 de milioane de dolari.

Pe lîngă acestea, a conchis expertul economic Alexandru Fula, în cadrul unei analize realizate la sfîrşitul anului 2013, privind impactul aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală, ne vom pierde preferinţele comerciale pentru exportarea în Uniunea Europeana. De exemplu, pentru produsele agroalimentare exportate în UE, va trebui să achităm în medie un tarif vamal de 13,2%, în timp ce dacă ne încadrăm în cotele tarifare nu plătim niciun tarif. În aceste condiţii, produsele noastre vor pierde din competitivitate, vor deveni mai scumpe şi ne va fi şi mai greu să ne menţinem în state precum Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Cehia şi, mai ales, România.

În acelaşi timp, nu trebuie să ignorăm faptul că statutul ţării noastre de membru al Uniunii Vamale presupune o dezvoltare a relaţiilor economice şi politice cu ceilalţi membri. Despre Federaţia Rusă, cea care a avut iniţiativa acestui proiect, ne-am convins că ar reprezenta un partener de drum în care nu poţi avea încredere. 
Un alt membru este Belarus. Pentru a răspunde la întrebarea legitimă cu privire la avantajele pe care ţara noastră le-ar avea din intensificarea raporturilor bilaterale cu acest stat, vom aduce în atenţie o serie de aspecte referitoare la evoluţiile din sfera politică şi economică la nivelul Belarusului în urma dezmembrării URSS.

Belarus, un stat izolat, dependent exclusiv de Rusia şi cu o economie iluzorie

Conform unei evaluări recente publicate de „Belarus Digest”, lider pe piaţa on-line de limbă engleză referitoare la Belarus, politica după modelul sovietic, promovată de preşedintele Aleksandr Lukasenko, a fost lipsită de eficienţă, avînd drept consecinţă stagnarea reformelor, nivelul de tranziţie economică a statului fiind asemănător cu cel din Uzbekistan şi Turkmenistan.

Acest model economic a fost bazat pe controlul exercitat de stat asupra proprietăţii şi întreprinderilor, garantarea ocupării forţei de muncă şi un nivel extrem de ridicat al intervenţiei guvernamentale. Legăturile strînse cu Rusia au servit ca pilon principal al modelului, Rusia furnizînd Belarusului resurse energetice subvenţionate şi împrumuturi ieftine.

Statul încă deţine mai mult de 70% din întreprinderi. Multe dintre acestea sînt ineficiente şi lipsite de capitalul necesar pentru operaţiunile specifice şi modernizare. Aceste întreprinderi se bazează pe sprijinul acordat de stat pentru a supravieţui, iar datoriile fiscale ale acestora cresc foarte mult, ajungînd pîna la 4-5% din PIB anual. De asemenea, o mulţime de fabrici de stat nu au un nivel corespunzător de eficienţă energetică. În plus, nivelul egal de salarizare duce la pierderea oportunităţilor oferite de forţa de muncă, deoarece mărgineşte potenţialul uman şi sfîrşeşte prin a crea un mediu lipsit de stimulii necesari pentru îmbunătăţirea performantelor proprii şi dezvoltării profesionale.

De exemplu, un muncitor din Minsk cu un nivel de educaţie scăzut cîştigă doar cu 100-150 dolari mai puţin decît un economist-şef la o bancă mare, cu 20 de ani de experienţă. Drept urmare, cei mai productivi specialişti şi tinerii promiţători migrează în Rusia sau Europa de Vest/ SUA.

Măririle salariale care au avut loc în absenţa unei creşteri a productivităţii au avut ca rezultat inflaţia, iar acest lucru, combinat cu eficienţa scăzută a companiilor, a condus la preţuri foarte mari chiar şi pentru produsele de baza. Astăzi, preţurile pentru cele mai multe aparate de uz casnic, haine şi produse alimentare sînt la fel sau chiar mai mari în Minsk decît la Londra sau New York, deşi salariul mediu rămîne de 7-10 ori mai mic. Se poate cumpăra o pizza în Londra mai ieftin decît într-un cartier mărginaş al Minskului.

Conducerea Belarusului nu poate ignora semnele vizibile de stagnare economică. Creşterea PIB-ului a ajuns la doar 0,9% în 2013. Guvernul nu a îndeplinit ţinta de creştere de 8,5% indicată de Lukaşenko şi este posibil să rateze ţinta de creştere de 3,3% în acest an. Belarus este o economie deschisă mică, care exportă bunuri şi servicii în valoare de 82% din PIB (2012). Creşterea producţiei economice şi industriale depinde în mare măsură de competitivitatea exporturilor ţării, care sînt în scădere, începînd din 2012. Deficitul de cont curent aferent a ajuns la un nivel alarmant, de aproape 10% din PIB, în 2013, cu consecinţe defavorabile asupra rezervelor valutare şi ratelor de schimb. 

Criza din Crimeea a agravat poziţia în plan extern a Belarusului, deoarece atît Ucraina cît şi Rusia sînt principalii parteneri comerciali ai Belarusului. În plus, implicarea Rusiei în conflictul ucrainean a speriat conducerea din Belarus, care a văzut cît de dur poate fi Vladimir Putin atunci cînd îşi urmăreşte interesele. Aleksandr Lukaşenko înţelege mai bine acum că sprijinul Rusiei are ca preţ independenţa.
Guvernul încearcă să rezolve problemele economice existente prin măsuri temporare, cum ar fi creşterea costurilor la utilităţi sau solicitări de credite ieftine adresate Rusiei. Astfel de măsuri nu vizează inconvenientele inerente ale modelului existent, precum nivelul scăzut de auto-iniţiativă, stimulente şi investiţii străine directe. Cu toate acestea, problema cea mai importantă este lipsa angajamentului de a realiza reforme. Conducerea Belarusului ar trebui să elaboreze şi să adopte un program ambiţios de reforme de piaţă la scară largă pentru a creşte productivitatea muncii, inovarea şi spiritul antreprenorial.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte statutul Belarusului de membru al Uniunii Vamale, calitatea de partener este mai mult o relaţie de lord–vasal faţă de Rusia. Oficialii din Belarus trebuie să facă reglementări, de multe ori dezavantajoase pentru Belarus şi contrare intereselor naţionale. Astfel de reglementări guvernamentale solicitate de Kremlin, precum interdicţia privind comercializarea, importul şi producerea de lenjerie sintetică, demonstrează cum Rusia îşi forţează partenerii să adopte regulile jocului impuse de Moscova. Avînd în vedere că Belarus nu are legături instituţionale cu alte structuri internaţionale în afară de Uniunea Vamală, autorităţile au puţine mijloace la dispoziţie de a rezista presiunii Federaţiei Ruse.

În ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, Belarusul se situează pe poziţii inferioare. De altfel, Uniunea Europeană a sancţionat Belarusul din cauza încălcărilor grave în domeniul drepturilor omului sau reprimării societăţii civile şi a opoziţiei democratice. Analizele realizate de organizaţia „Transparency International” au evaluat Minskul ca fiind mai corupt chiar şi decît este Moscova. Condus de ultimul dictator din Europa, cum a fost numit Aleksandr Lukasenko, Belarusul nu poate spera la o îmbunătăţire a situaţiei în timpul regimului sau.

Moldova Suverană