PARIAŢI PE UNIUNEA EUROPEANĂ (X)

Existentă unui focar de tensiune, un instrument de presiune al Federaţiei Ruse la adresa liderilor europeni şi ai celor de la Chişinău

Gradul înalt de civilizaţie al populaţiei europene, deşi este recunoscut la nivel internaţional şi a devenit un fel de carte de vizită a Uniunii Europene, încă are nevoie de prezentare în Republica Moldova. Există mult scepticism în societatea moldovenească atunci cînd vine vorba de politicile promovate de Uniunea Europeană şi, mai ales, de beneficiile pentru Republica Moldova ale apropierii de UE şi aderării la valorile care stau la baza comunităţii europene.
În mare parte din lipsa de informare, dar şi din cauza unor mituri/realităţi deformate şi intenţionat promovate în spaţiul nostru public de entităţi care nu au nici o legătură cu interesul public, percepţia populaţiei din Republica Moldova cu privire la Uniunea Europeană este, în prezent, una eronată.
Exista voci care încearcă să ne convingă, cu argumente false, că Uniunea Europeană este „o adunătură de fascişti”, ca „doreşte să subjuge Moldova”, dar şi alte astfel de aberaţii care nu au nici un corespondent în realitate, îndreptîndu-ne, în schimb, către modelul rus de societate, de politică şi de economie, care ar fi unul „cinstit”, „pacifist” şi „cu frică de Dumnezeu”.

Pentru a dovedi, o dată în plus, cine este pacificatorul şi cine este elementul destabilizator, vom aduce în atenţie modalităţile diferite de raportare a Uniunii Europene şi a Federaţiei Ruse la problematica transnistreană.

În spiritul valorilor de pace, stabilitate, respectarea drepturilor omului, Uniunea Europeană a ales, ca soluţie de rezolvare a diferendului transnistrean, să promoveze acţiuni la nivel local, comunitar de natură a creşte încrederea între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Eforturile comunitare urmăresc să asigure că eforturile la nivel politic (negocieri în format 5+2 formale şi neformale) şi la nivel tehnic (grupurile de lucru privind promovarea încrederii) sînt susţinute de iniţiativele de dezvoltare şi de promovare a încrederii la nivel de comunitate, care încearcă să creeze o atmosferă general favorabilă pentru dialog şi cooperare la toate nivelurile.
În acest sens, Uniunea Europeană, împreună cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a demarat programul „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, avînd ca scop reducerea prejudecăţilor şi creşterea încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului, precum şi îmbunătăţirea calităţii vieţii lor.

Deşi eforturile de consolidare a încrederii au fost subminate în repetate rînduri prin acţiunile unilaterale ale autorităţilor transnistrene, îndreptate împotriva pacificatorilor moldoveni şi a şcolilor din regiune cu predare în limba română, totuşi programul Uniunii Europene a reuşit să creeze parteneriate şi oportunităţi de dezvoltare în domeniul afacerilor, abilitării comunitare şi dezvoltării organizaţiilor societăţii civile.

În anul 2010, în cadrul proiectului, 12 organizaţii beneficiare de granturi au realizat activităţi de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă pentru locuitorii din regiunea transnistreană în domenii precum antreprenorial, infrastructură, sănătate, mediu şi turism. În cadrul unui proiect de dezvoltare a businessului, implementat de Camera de Industrie şi Comerţ a regiunii transnistrene, au fost deschise trei şcoli de afaceri în regiune – la Tiraspol, Rîbniţa şi Bender.

25 copy.jpg

Şi sistemul de sănătate din regiunea transnistreană a avut de cîştigat în urma acestui proiect, Centrul medical din satul Ciobruci, raionul Slobozia, fiind renovat. În prezent, acesta asigură servicii calitative pentru 7.000 de locuitori din sat şi din localităţile vecine. Centrele Mamei şi Copilului din Tiraspol şi Bender – comunităţi cu aproximativ 250.000 de locuitori – au fost, de asemenea, dotate şi renovate. De asemenea, pînă în 2015, peste 40 de grădiniţe, şcoli, centre sociale şi de sănătate, drumuri, reţele de canalizare şi de aprovizionare cu apă vor fi reconstruite în cadrul Programului UE-PNUD.

Daca, aşa cum vedem, Uniunea Europeană stimulează procesul de reglementare creînd pîrghii suplimentare care să permită diminuarea tensiunilor existente pe ambele maluri ale Nistrului, în schimb, Federaţia Rusă, stat implicat în procesul de negocieri, a ales să abordeze problema prin forţă, introducînd pe teritoriul regiunii un adevărat arsenal de război format din militari şi tehnică de luptă. De asemenea, pompează sume uriaşe de bani pentru susţinerea liderilor cu viziuni separatiste, care, drept răsplată, au subminat în repetate rînduri eforturile UE de consolidare a încrederii, chiar dacă acestea veneau în întîmpinarea unor nevoi acute ale populaţiei.
Aceste acţiuni ale Moscovei au resorturi care în nici un caz nu vizează instaurarea unui climat de pace şi stabilitate în regiune, ci menţinerea haosului.
Existentă unui focar de tensiune în regiune, în acest context, este un instrument de presiune al Federaţiei Ruse la adresa liderilor europeni şi ai celor de la Chişinău, cu scopul de a-i determina să renunţe la parcursul european al Republicii Moldova.

Moldova Suverană

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39