Progresele remarcabile în domenii variate înregistrate în statele foste sovietice care s-au integrat în UE ar trebui sa fie pentru noi toţi unul dintre cele mai bune argumente ale importanţei statutului de membru al UE. Ţările din fosta URSS care s-au integrat în UE s-au desprins mai uşor de influenţa estică, iar evoluţiile din domeniile economic şi democratic sînt atît de mari încît nici măcar nu se pot compara cu cele ale celor care, dintr-un motiv sau altul, încă nu s-au convins de avantajele unei perspective europene.

La nivelul acestora, standardele de viaţă ale cetăţenilor s-au ridicat semnificativ după aderarea la UE, care a adus cu sine creştere economică şi respectarea principiilor statului de drept.

Nici unul dintre aceste state nu a fost forţat să adere la UE, aşa cum nici Republica Moldova nu este strînsă cu uşa ca să adere la UE (în schimb, ţara noastră a fost ameninţată că va rămîne în frig dacă nu va adera la Uniunea Vamală). Au vrut să se alăture celor mai dezvoltate şi democratice state ale momentului şi să-şi uşureze, în acest fel, sarcina de a deveni prospere, influente şi civilizate. Iar pentru a-şi atinge acest deziderat a trebuit să îndeplinească nişte condiţii, aceleaşi pentru toate statele din spaţiul comunitar.
Nici unul dintre ele nu regretă pasul făcut, deşi fiecare dintre ele se aflau, anterior aderării, în situaţia actuală în care se află Republica Moldova. De altfel, regulile pe care le impune UE au fost în beneficiul acelor state foste membre ale URSS şi ne avantajează şi pe noi, cei din Republica Moldova. Ele ţin de reformarea Justiţiei, respectarea drepturilor omului, lupta anticorupţie. Dacă abandonăm aceste reguli impuse de UE, nu europenii, ci noi vom fi principalii perdanţi.

„Obţinerea independenţei” de sub ocupaţia sovietică nu a fost valorificată de ţara noastră în nici un fel, la peste 20 de ani, cît au trecut de atunci, Republica Moldova rămînînd ancorată în trecutul prăfuit şi anost. Procesele de reformă promise de politicienii care s-au perindat la Putere şi care ar fi trebuit să ne alimenteze speranţele privind accederea la un viitor mai bun au rămas pe hîrtie.

Lamentările acestora privind consecinţele nefaste pentru ţara noastră, ale lipsei de conformare faţă de solicitările aberante ale Moscovei sînt ridicole şi maschează şi un dezinteres, o lene a politicienilor de a lupta pentru cîştigarea unei independenţe reale faţă de Rusia. Este mai uşor să spui că nu te poţi opune ruşilor decît să te apuci efectiv de treabă, să faci ceva. Activismul pro-european de care a dat dovadă în ultima perioadă clasa politică este necesar, iar succesele obţinute pînă acum ne-au demonstrat că se poate, că dacă munceşti, ai şi rezultate, că avem şanse reale de a scăpa de ameninţarea rusă şi de a deveni un stat prosper. Nu putem să nu ne gîndim care ar fi fost situaţia din ţara noastră dacă cei care ne-au condus de-a lungul timpului (nu dăm nume, deşi îi cunoaştem cu toţi) ar fi vorbit mai puţin şi ar fi muncit mai mult.

Pentru a reuşi să elimine decalajul considerabil faţă de Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, ţări care, ca şi Republica Moldova, s-au aflat sub o ocupaţie rusă care le golise visteriile, buzunarele unei populaţii oricum sărace, singura şansă pentru Republica Moldova este aceea de a adera la UE.

Cu cît se întîmplă mai repede, cu atît mai bine pentru noi. Şi cînd spunem asta, ne gîndim la avansul statelor foste sovietice şi foste comuniste care au aderat mai devreme decît altele. Astfel, ţări precum Polonia, Ungaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, au fost mai angajate pe drumul reformelor decît România şi Bulgaria, spre exemplu, intrînd în UE mai devreme, situaţie care a cîntărit semnificativ în progresul economic.

Moldova Suverană