ONU despre masacrele din Gaza

O echipă ONU care a vizitat Vineri spitalul al-Shifa din Gaza, care a primit zeci de persoane rănite după tragedia care a făcut peste 110 morţi în timpul unei distribuiri de ajutoare umanitare, a văzut "un număr mare de răni prin împuşcare", a declarat purtătorul de cuvînt al secretarului general al ONU, transmite AFP.

Personal de la biroul umanitar al ONU (OCHA), OMS şi UNICEF, primii care au putut merge în Nord de mai bine de o săptămînă, au petrecut, Vineri dimineaţă, puţin peste două ore în acest spital din oraşul Gaza, unde au adus medicamente şi combustibil, a explicat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvînt al secretarului general al ONU.

"Spitalul Al-Shifa ar fi internat ieri peste 700 de persoane rănite, dintre care 200 sunt încă internate, iar, la momentul acestei vizite, personalul spitalului le-a spus că au primit cadavrele a 70 de persoane ucise ieri", după incidentul din timpul distribuirii ajutoarelor.
Întrebat despre cauzele morţii, acesta a spus că nu ştie dacă membrii echipei au examinat cadavrele. Dar, din ceea ce au văzut, printre "pacienţii vii care erau trataţi, exista un număr mare de răni prin împuşcare", a spus el.

Joi, mai mulți martori au spus că soldații israelieni au tras într-o mulțime înfometată care se grăbea către camioanele cu ajutoare umanitare în Nordul orașului Gaza.

Numărul morţilor este de 115, iar cel al răniţilor de aproximativ 760, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Un oficial al Armatei israeliene a confirmat "tiruri limitate" de către soldaţii care s-au simţit "ameninţaţi" şi a vorbit despre "o busculadă în timpul căreia zeci de locuitori au fost ucişi şi răniţi, unii loviţi de camioanele cu ajutoare". 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26