Olaf Scholz afirma ca discutiile lui telefonice cu Vladimir Putin s-au purtat "intotdeauna pe un ton prietenesc"

În cadrul rubricii "Interviul săptămînii" de la postul public de radio Deutschlandfunk, care, potrivit Reuters, urmează să fie difuzată Duminică, Scholz a arătat că dialogurile sale cu Putin au fost amicale, inclusiv cînd punctele lor de vedere erau "foarte, foarte diferite".
Şeful Guvernului de la Berlin a arătat că, în convorbirile recente, a observat "clar o evoluţie" din partea liderului de la Kremlin, însă nu o schimbare de mare anvergură.
Scholz a discutat telefonic cu Putin Marţi, pentru prima oară după cîteva luni. Potrivit Berlinului, convorbirea a durat 90 de minute, iar cancelarul a insistat că trebuie găsită cît mai rapid o soluţie diplomatică la războiul din Ucraina. El a afirmat că ar trebui incluse încetarea focului, retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.
Guvernul german face multe pentru înarmarea Ucrainei, a mai declarat Scholz în interviu, susţinînd că tocmai armele furnizate de Germania au fost cele care "au avut efect şi au făcut posibile succesele, succesele actuale înregistrate de Ucraina". De aceea "are sens pentru noi să continuăm acolo", a adăugat el. (AGERPRES)












