Obama: Trump se foloseste de frica si furia inradacinate in trecutul nostru

Atac dur al fostului Preşedinte american Barack Obama la adresa succesorului său. Într-un discurs susţinut la Universitatea din Illinois, Obama a observat că actualul şef al Casei Albe nu este o cauză în sine pentru haosul în care a intrat viaţa politică americană după alegerile din 2016, ci rezultatul unui comportament lipsit de înţelepciune încă dinainte de momentul alegerilor. Există o singură cale de redresare a situaţiei, în opinia lui Obama, iar aceasta este votul. Discursul său a fost rostit în faţa unui public alcătuit în majoritate din studenţi, iar fostul Preşedinte american a profitat de ocazie pentru a le explica tinerilor importanţa participării la vot.

Barack Obama, fost Preşedinte al SUA: Suntem americani, ar trebui să ţinem piept agresorilor, nu să-i urmăm. Antidotul pentru o guvernare controlată de cei puţini şi puternici, pentru o guvernare care divizează e o guvernare a celor mulţi organizaţi, energici şi deschişi. Această stare de fapt nu a început cu Donald Trump. El e un simptom, nu o cauză. El doar foloseşte în favoarea lui resentimente pe care politicienii le-au întreţinut de ani de zile. Frica şi furia care sunt înrădăcinate în trecutul nostru, dar care s-au născut şi din enormele frămîntări care au avut loc în timpul vieţii voastre.

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:42
03.05.26 - 12:46
02.05.26 - 02:01
07.05.26 - 00:02
01.05.26 - 11:40
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:42
04.05.26 - 21:28
05.05.26 - 11:49
01.05.26 - 11:44
02.05.26 - 01:59
07.05.26 - 17:09
04.05.26 - 17:27
03.05.26 - 12:45