Autor: Igor DODON

Eu înţeleg că politica înseamnă luptă de idei, concurenţă, rivalitate şi comentarii critice. Înţeleg cînd unii politicieni îşi mai pierd cumpătul şi aplică atacuri la persoană sau inventează diferite bazaconii despre adversar. Cu părere de rău, deseori aşa se realizează lupta politică, şi nu doar la noi în Moldova, dar şi în multe alte ţări din lume.

Am ştiut că risc să mă supun atacurilor din partea oponenţilor mei şi am venit în politică fiind conştient de murdăriile pe care le vor vărsa diferiţi politicieni şi mercenari de presă asupra mea. Am căpătat şi o anumită imunitate faţă de aceste atacuri.

Totodată, am ştiut întotdeauna că există numeroşi oameni care apreciază ceea ce promovez şi modul în care acţionez. Faptul că reprezint opţiunea politică şi geopolitică a circa jumătate din cetăţenii Republicii Moldova mi-a permis să rezist şi să fiu consecvent în declaraţiile şi acţiunile mele.

Am ştiut deci că voi fi lovit de politicieni. Dar nu am fost pregătit să mă ciocnesc cu o ură patologică, o ură oarbă din partea unor jurnalişti de vîrsta a treia, care şi-au făcut meserie din a vărsa venin de pe paginile ziarelor pe care le patronează şi de pe portalurile media.

O asemenea ură este descrisă în cărţile despre bolşevism, în filmele despre nazişti, în biografiile psihopaţilor ajunşi celebri. Şi am fost uluit să găsesc asemenea răutate, intoleranţă şi dorinţă de răzbunare şi în persoana unor aşa-numiţi „lideri de opinie”, bogaţi şi putred de bogaţi de pe urma slujbelor pe care le-au avut tot timpul pe la diferiţi stăpîni-politicieni.

Dacă atît de răutăcioşi şi fanatizaţi sînt „liderii de opinie”, de ce să ne mai mire faptul că societatea noastră e împărţită în tabere care se urăsc reciproc? Virusul urii transmis prin paginile ziarelor îi contaminează şi îi afectează şi pe oamenii simpli.

Cel mai mult mă dor însă nu loviturile la adresa mea, ci la adresa oamenilor care, pe parcurs, au fost alături de mine sau eu am fost alături de ei.

Şi mă voi referi la un caz concret, recent, cu participarea a trei vedete ale estradei noastre naţionale la unul dintre concertele organizate de mine la Moscova, în cadrul campaniei „Iubesc Moldova”.

O adevărată campanie de hărţuire şi intimidare a fost pornită împotriva lor.

Nici doamnele Olga Ciolacu şi Silvia Grigore, nici domnul Igor Cuciuc nu au meritat etichetările pline de ură şi dispreţ din partea unor „lideri de opinie” sau din partea unor jurnalişti de investigaţie pe Facebook.

Loviţi în mine, dacă aveţi satisfacţie sadică de la asta. Dar nu loviţi în aceşti oamenii destoinici şi nevinovaţi, adevăraţi patrioţi ai ţării şi sinceri iubitori ai poporului nostru.

De unde atîta bolşevism în voi, domnilor „lideri de opinie”? De unde atîta intoleranţă faţă de alte opinii? Asta numiţi voi democraţie şi libertate de alegere? Asta numiţi voi omenie?

Cele trei mari vedete au cîntat nu pentru Dodon, ele au cîntat pentru moldovenii care muncesc din greu la Moscova, pentru sutele de mii de oameni pe a căror spinare stă mai mult de jumătate din populaţia Moldovei azi.

Peste 1,2 mlrd de dolari vin anual în Moldova din Rusia. Aceştia sînt bani trudiţi cu lacrimi, sudoare şi sînge, bani din care funcţionează instituţiile statului, bani din care beneficiază şi bolşevicii de dreapta.

Oare aceşti moldoveni din Rusia nu merită atenţia noastră? Oare ei nu sînt în deplină măsură oameni? Oare pentru ei sînt interzise concertele? Oare este o „ruşine naţională” să cînţi la Moscova în faţa concetăţenilor tăi?

Vă daţi seama cît de jos au coborît unii „lideri de opinie”, dacă îi stigmatizează şi îi dezumanizează nu numai pe politicienii care au altă opinie, ci şi pe moldovenii din Rusia, şi pe artiştii moldoveni care cîntă acolo.

Aceasta nu mai este competiţie şi luptă politică. Aceasta e patologie şi paranoia.

De ce nu se revoltă nimeni atunci cînd alţi artişti moldoveni cîntă, pe banii statului, prin Italia, Grecia şi alte ţări europene, în cadrul campaniei „EU aduc Europa acasă”?

De unde această ipocrizie şi standarde duble? Oare locaţia geografică îi face pe unii oamenii, în mod automat, respectabili, iar pe alţii – detestabili?

Domnilor „moralişti”, să vă fie ruşine de ce faceţi! Ar fi trebuit să fiţi mai înţelepţi la anii pe care îi aveţi.

Şi poporul să ne judece.

Eu le mulţumesc din suflet şi le sînt recunoscător celor trei artişti destoinici, Olga Ciolacu, Silvia Grigore şi Igor Cuciuc, care au găsit şi timp şi curaj pentru a merge la Moscova, unde au cîntat cu pasiune şi cu dor pentru moldovenii noştri de acolo.

Stimaţi artişti, aţi avut ocazia să vă convingeţi cît de senini, simpatici şi dornici de tot ce e moldovenesc sînt concetăţenii noştri care muncesc în Rusia.

Sper să daţi curs şi altor invitaţii de a merge la Moscova. Sper să rezistaţi cu demnitate în faţa atacurilor murdare care v-au făcut negre aceste zile.

Iubirea sutelor de mii de moldoveni faţă de muzica voastră va eclipsa ura şi veninul unor „comandori” frustraţi, care împart lumea în alb şi negru şi o fac pe moraliştii fără a se uita la scheletele din propriul dulap. Ura lor va trece odată cu ei, dar respectul şi dragostea oamenilor din popor va rămîne.

Astăzi, un sfert de Moldova se află la muncă în Rusia şi a cînta pentru ei, a vorbi în faţa lor, a-i încuraja şi alina, înseamnă a-ţi face datoria faţă de o bună parte din propriul popor. Eu aşa văd lucrurile. Sper să le vadă aşa tot mai multă lume. Şi sper la mai multă omenie din partea oamenilor.