Oamenii leneși au o inteligență superioară

O frază favorită a profesorilor la fiecare întîlnire cu părinții este aceasta: „este inteligent, dar nu se străduiește”. De obicei, acest clișeu nu pare o laudă cu privire la elev, întrucît acesta este practic catalogat ca fiind leneș, scrie Adevărul.ro.

Dar, conform unui studiu, inactivitatea lor ar putea fi de fapt un indiciu al gradului de inteligență pe care un individ îl posedă.

Studiul realizat de Universitatea Florida Gulf Coast a descoperit că persoanele cu coeficienți de inteligență mai mari sunt mai puțin active fizic decît cele de la capătul inferior al scalei de valori. Persoanele inteligente sunt mai predispuse să se angajeze în activități care implică gîndirea intensivă, în timp ce tind să neglijeze exercițiul fizic.

Cercetarea a folosit un test de cogniție pentru a împărți subiecții în două grupuri – gînditori și non-gînditori.

Pe parcursul unei săptămîni, dispozitivele de urmărire a activității fizice au arătat că „gînditorii” erau mai puțin activi în timpul săptămînii, și nici în weekenduri nu excelau la acest capitol. Acest lucru se datorează faptului că persoanele inteligente sunt mai puțin predispuse să se plictisească, ceea ce înseamnă că vor petrece mai mult timp angajate în activități intelectuale.

Însă, în ciuda beneficiilor lecturii și a jocurilor de cuvinte, acestea nu contribuie prea mult la accelerarea ritmului cardiac.

Pe de altă parte, persoanele active au nevoie să se mențină stimulate cu activități externe, deoarece sunt mai predispuse să se plictisească.

„În ultimă instanță, un factor important care ar putea ajuta persoanele mai gînditoare să combată nivelurile lor medii mai mici de activitate este conștientizarea. Prin conștientizarea tendinței lor de a fi mai puțin active, împreună cu conștientizarea costurilor asociate cu inactivitatea, persoanele mai gînditoare ar putea alege să devină mai active pe parcursul zilei”, afirmă Societatea Britanică de Psihologie citînd studiul menționat.

Avînd în vedere că doar 60 de persoane au participat la studiu, cercetătorii au avertizat asupra formulării prea multor generalizări pe baza rezultatelor.

Cu toate acestea, studiul a rezonat cu mulți oameni, care au fost încîntați să audă că ar putea fi, de fapt, genii.

Un individ a comentat: ”Trebuie că sunt Albert f**king Einstein”, în timp ce un altul a glumit: ”Persoanele leneșe sunt deștepte pentru că îi fac pe alții să muncească pentru ele.”

Cu toate acestea, au existat și critici ai acestei teorii.

Unul dintre ei, citat de LADBible, a scris: ”Poți fi leneș și inteligent, da, dar persoanele cu adevărat inteligente sunt cele care luptă împotriva lenei și au disciplină”.

În cele din urmă, inteligența unei persoane nu poate fi determinată doar în funcție de cît de des merge la sală sau cît de mult stă pe canapea, conchide articolul.