OAMENI ȘTERȘI DIN ISTORIE

După execuția lui Jang Song-thaek, unchiul lui Kim Jong-un, presa de stat din Coreea de Nord a început operațiunea de editare a fotografiilor și arhivelor, ștergîndu-l pe acesta din istoria țării. Aceasta nu e prima data cînd un lider politic încearcă să ascundă existența unor persoane: s-a întîmplat în Uniunea Sovietică, în Germania lui Hitler, precum și în China comunistă. În momentul în care cineva își pierdea poziția politică sau relațiile cu liderul se deteriorau, respectiva persoană dispărea brusc din fotografiile oficiale.
Nikolai Ejov, șeful NKVD în timpul lui Stalin
Ejov și-a cîștigat porecla de „Comisarul dispărut” printre istoricii de artă din cauza faptului că, după execuția sa din 1940, a dispărut complet din fotografiile oficiale din URSS.
Ejov, stalinist convins, a condus NKVD-ul în timpul Marii Epurări, făcîndu-se responsabil de miile de arestări și execuții ordonate de Stalin. Poziția sa privilegiată nu l-a salvat însă, Ejov ajungînd să aibă aceeași soartă ca persoanele pe care el însuși le-a trimis la moarte. După ce Stalin a hotărît să-l înlăture, Ejov a fost arestat, torturat, judecat și executat. După dispariția sa, Ejov a fost șters și din fotografiile în care apărea alături de Stalin.
Goebbels, șeful propagandei hitleriste
Joseph Goebbels a fost unul din apropiații lui Hitler, care îl aprecia pentru entuziasmul, ideile și antisemitismul său fanatic. Goebbels a fost numit șeful propagandei în Germania nazistă, fiind responsabil cu promovarea imaginii și idealurilor naziste, precum și cu propaganda antisemită și cea de război.
La fel ca Stalin, Hitler este cunoscut pentru faptul că a ordonat „ștergerea” din istorie a persoanelor pe care nu le agrea. Cu toate acestea, rămîne un mister de ce Goebbels a fost înlăturat din această fotografie din 1937, în care liderul nazist apare alături de Leni Riefenstahl, faimoasa regizoare de film.
Bo Gu
Qin Bangxian, cunoscut drept Bo Gu, a fost unul din liderii importanți ai Partidului Comunist Chinez și un apropiat al lui Mao. Însă în urma unor neînțelegeri privind tactica militară defensivă pentru Conferința de la Zunyi, din timpul Marșului cel Lung, Bo Gu a fost criticat pentru „grave greșeli politice” și înlocuit. După aceea, relațiile dintre el și Mao s-au răcit, fapt ce explică dispariția sa din această fotografie.
Historia.ro după sursa http://www.businessinsider.com/












