O terapie cu anticorpi a AstraZeneca reduce riscul dezvoltarii simptomelor de COVID-19 cu 77%

O terapie cu anticorpi a AstraZeneca a redus riscul dezvoltării simptomelor de COVID-19 cu 77%, într-un studiu clinic de fază tîrzie, ceea ce va permite companiei să ofere protecţie persoanelor care sunt slab protejate de vaccinuri, transmite CNBC.
Compania a anunţat Vineri că 75% dintre participanţii la studiul clinic pentru această terapie, cu două tipuri de anticorpi descoperiţi de Vanderbilt University Medical Center, aveau boli cronice, inclusiv o reacţie imunitară scăzută la vaccinuri. Terapii similare realizate cu o clasă de medicamente numite anticorpi monoclonali, care imită proteinele sistemului imunitar care apar în mod natural, sunt dezvoltate de Regeneron, Eli Lilly şi de GlaxoSmithKline cu partenera Vir.
AstraZeneca este prima companie care a publicat date pozitive ale unui studiu clinic privind prevenirea COVID-19 cu ajutorul terapiei cu anticorpi. Directorul Mene Pangalos a declarat că rezultatele studiului privind terapia pentru COVID-19 au fost analizate la trei luni de la injectarea anticorpilor, iar cercetătorii vor urmări evoluţiile pînă la 15 luni, în speranţa că AstraZeneca va putea folosi terapia ca protecţie pe timp de un an.
Pangalos a semnalat că perspectivele unui nou produs împotriva COVID-19 al AstraZeneca ar putea, de asemenea, să sporească valoarea strategică a vaccinului existent Vaxzevria, pe care l-a dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford.
”Nici o altă companie nu a livrat două molecule împotriva SARS-CoV2. Acest lucru ne ajută cu siguranţă să ne poziţionăm în privinţa COVID”, a declarat Pangalos pentru Reuters.
SARS-CoV2 este denumirea ştiinţifică pentru coronavirusul care provoacă COVID-19. Un alt director cu rol executiv al AstraZeneca, Ruud Dobber, a spus, luna trecută, că sunt explorate diferite opţiuni strategice pentru operaţiunile de vaccinare ale AstraZeneca, care s-au confruntat cu o serie de dificultăţi.
Vestea bună referitoare la terapie a fost temperată, totuşi, de un comunicat separat al AstraZeneca, publicat Vineri, potrivit căruia un studiu referitor la un tratament pentru o tulburare neurologică rară, scleroza laterală amiotrofică (SLA), dezvoltat de compania Alexion, cumpărată recent de AstraZeneca, a fost întrerupt devreme din cauza lipsei de eficacitate.












