O femeie se afla pe lista celor mai cautati oameni din lume de catre FBI de jumatate de secol

Catherine Kerkow se află pe lista FBI cu cei mai căutaţi oameni din lume de aproape jumătate de secol, iar şansele ca ea să fie găsită vreodată sunt extrem de mici.
Catherine s-a născut în anul 1951, în oraşul Coos Bay, din statul american Oregon. De mică, Cathy obişnuia să meargă la biserică, iar diriginta sa din liceu o descria ca fiind o elevă bună, „tăcută şi discretă”. Părea să aibă în faţă o viaţă liniştită, însă lucrurile s-au schimbat radical.
După absolvire, s-a urcat în maşina sa Volkswagen Beetle şi a pornit spre Sudul Californiei, urmărind o carieră de cîntăreaţă profesionistă.
Ajunsă în San Diego, tînăra s-a lovit de greutăţile traiului într-un oraş mare, fără a avea un venit sau susţinere pentru a-şi valorifica talentul.
A fost nevoită să-şi caute de muncă, ajungînd la un moment dat să lucreze într-un salon de masaj. Frumoasa Cathy, fată dusă la biserică de mică şi oarecum naivă, a trebuit să satisfacă dorinţele clienţilor, care nu de puţine ori erau în căutare de ceva mai mult decît un simplu masaj.
În luna Ianuarie 1972, aflîndu-se în apartamentul său închiriat, cineva a bocănit la uşă. A ieşit într-un prosop, avînd încă săpun pe faţă şi a răspuns la uşă. Era Roger Holder, un tînăr carismatic, de culoare, în vîrstă de 23 de ani, care o căuta pe colega de apartament a lui Cathy.
Cei doi au avut parte de un moment romantic la prima vedere, asta dacă Alfred Hitchcock ar fi scris scenarii romantice.
Catherine Kerkow şi deturnarea avionului Western Airlines Flight 701
Roger Holder era membru al Partidului Black Panthers. Nu a durat mult pînă a convins-o şi pe noua sa iubită să adere la ideologia organizaţiei.
Pe 2 Iunie 1972, Roger Holder şi Catherine Kerkow s-au îmbarcat la bordul avionului Western Airlines Flight 701. Mama bărbatului a fost cea care a condus cuplul la aeroport, fără a avea habar ce urma să se întîmple. Femeia credea că cei doi îndrăgostiţi merg în Coos Bay, pentru ca Roger să-i cunoască pe părinţii lui Cathy.
Îndrăgostiţii n-au ajuns, însă în Oregon. La scurt timp după decolare, Roger i-a înmînat unei stewardese un bileţel:
„Succes prin Moarte. Toată lumea, în afară de Căpitan, să părăsească imediat cabina. Suntem patru şi avem două bombe. Faceţi ce vi se spune şi nici un foc nu va fi tras.”
După ce au preluat controlul avionului, cei doi au cerut o recompensă în valoare de 500.000 de dolari. Astăzi, această sumă ar valora peste 3 milioane de dolari.
Au aterizat în San Francisco, California, unde i-au eliberat pe cei 97 de pasageri aflaţi la bordul avionului, după care au decolat din nou, cu banii asupra lor.
Destinaţia iniţială era Vietnam, însă cei doi îndrăgostiţi s-au răzgîndit şi au zburat în Algeria. Acolo au obţinut azil politic. Aceasta avea să fie deturnarea cu cea mai lungă distanţă parcursă din istorie.
Deşi li s-a promis că vor fi în siguranţă pe teritoriul Algeriei, unde activa o dictatură militară în acea perioadă, Roger şi Cathy s-au simţit în pericol. Mai ales după ce li s-au confiscat cei 500.000 de dolari, pentru „a fi ţinuţi într-un loc sigur”.
Dispariţia
În luna Ianuarie 1975, Roger şi Cathy au încercat să intre în Franţa folosind paşapoarte false. Au fost arestaţi, însă ulterior au fost puşi în libertate, permiţîndu-li-se să rămînă pe teritoriul Franţei. Pe atunci, deturnările de avioane erau destul de frecvente, nefiind parte a tratatului de extrădare dintre cele două state.
Cei doi au devenit cunoscuţi, fiind consideraţi luptători pentru drepturile persoanelor de culoare. Personalităţi precum filosoful Jean-Paul Sartre sau actriţa Maria Schneider, care a jucat alături de Marlon Brando în filmul „Ultimul tango în Paris”, le-au ţinut partea îndrăgostiţilor.
Deşi părea că totul le va merge bine în Franţa, lucrurile s-au schimbat din nou.
În anul 1977, Roger a intrat în sediul agenţiei Associated Press din Paris şi i-a spus unui reporter că doreşte să meargă în SUA pentru a răspunde în faţa legii pentru faptele sale. Susţinea că nu a mai văzut-o pe Catherine Kerkow de peste o lună şi că autorităţile din Franţa pun la cale un plan pentru a-i ucide.
Ulterior, Roger a fost diagnosticat psihiatric cu schizofrenie paranoidă.
Deşi Cathy a avut grijă de el o perioadă, într-una din zile i-a spus că va merge în Elveţia pentru a face rost de noi documente de identitate false. De atunci, cei doi nu s-au mai întîlnit vreodată.
În anul 1986, Roger s-a întors în SUA, unde a fost arestat. A fost condamnat la doi ani de închisoare, după care a fost pus în libertate. A murit în anul 2012, la vîrsta de 62 de ani.
Cahterine Kerkow, pe de altă parte, nu a mai fost văzută vreodată. De aproape jumătate de secol se află pe lista FBI cu cele mai căutate persoane din lume.












