O CARTE RARĂ S-A ÎNTORS LA BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

Fostul guvernator al regiunii Odesa Serghei Ghineveţki, deputat în Rada Supremă de la Kiev şi mecenat, a transmis Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova o carte rară, care i-a aparţinut cîndva instituţiei.
Cartea a fost editată în 1911 la Tipografia lui Ivat Sîtin din Sankt-Petersburg, la 50 de ani de la realizarea reformei agrare şi abolirea şerbiei de către imperiul ţarist şi e intitulată „Marea reformă. Societatea ţărănească rusă şi problema ţărănească în trecut şi în prezent”.
Serghei Grineveţki a afirmat că a dat întîmplător de această carte, găsind la pagina 17 ştampila Bibliotecii Republicane a RSSM „N. C. Krupskaia” ( în prezent Biblioteca Naţională a Republicii Moldova).
„I-am povestit despre aceasta prietenului meu, fostul preşedinte al R. Moldova Petru Lucinschi, care m-a sfătuit că ar fi bine s-o restitui instituţiei. Acum a venit împreună cu mine să participe la ceremonia de transmitere a acestei relicve”, a precizat cunoscutul om politic ucrainean.
Volumul „Marea reformă” cuprinde numeroase studii ale istoricilor şi economiştilor ruşi despre problema ţărănească şi este prima lucrare ştiinţifică în care este pus accentul asupra importanţei abolirii şerbiei în Rusia prin decretul ţarului Alexandru al II-a la 19 februarie 1861. Din colectivul de autori au făcut parte peste 60 de cercetători: profesori, docenţi, scriitori, ziarişti, oameni de artă.
De rînd cu această carte rară, oaspetele a mai donat bibliotecii un şir de cărţi, semnate de el, împreună cu un grup de autori, printre care Enciclopedia Dunăreană în două volume, o carte despre ţările din bazinul Mării Negre, volumul „Aura Moldovencei” (despre istoria cartierului Moldovanca din Odesa), materiale video despre istoria, cultura şi arta oraşului Odesa ş.a.
La rîndul său, directorul Bibliotecii Naţionale a Moldovei Alexe Rău a mulţumit oaspetelui pentru această donaţie preţioasă. „Este bine cînd se întorc cărţile acasă. Această preţioasă carte va fi supusă expertizei şi va fi restaurată. Ea va intra în colecţia de carte rară a bibliotecii”, a menţionat directorul BNRM.
În colecţia de carte rară a Bibliotecii Naţionale se păstrează peste 40 de mii de volume.
Sursa: Moldpres












