Numărul cererilor de azil în Europa este în continuă creștere
Peste 800.000 cereri de azil au fost înaintate în primele trei trimestre ale acestui an în Uniunea Europeană, Norvegia şi Elveţia, transmite Marţi DPA.
Comparativ cu aceeaşi perioadă din anii precedenţi, acest număr este cel mai mare începînd din 2016, potrivit cotidianului german Die Welt, care citează date publicate de Agenţia pentru azil a UE (EUAA).
Astfel, 801.459 cereri de azil au fost prezentate în cele 29 de state în perioada 1 Ianuarie - 3 Octombrie 2023.
Cele mai mari creşteri au fost raportate în Letonia (168%) şi Estonia (119%), explicaţia fiind creşterea masivă a migraţiei ilegale dinspre Belarus.
Pe poziţia a treia se află Germania, unde numărul cererilor de azil în perioada menţionată a sporit cu 74% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
La polul opus, cele mai mari scăderi comparativ cu primele zece luni din 2022 s-au consemnat în Danemarca (-56%), Malta (-54%), Cipru (-52%) şi Austria (-41%).
Ţara care a primit cele mai puţine cereri de azil în acest an este Ungaria, cu numai 26 de cereri.