Jurnalistul ca marfă, profitor cinic și mai imoral decît orice politician pe care-l critică

Cînd scriu aceste rînduri, o fac cu detașare și, credeți-mă, cu ceva cunoștințe. Una din marile probleme cu care se confruntă unii jurnaliști moldoveni se referă la cei care au pretenția că scriu în limba română, care sînt, de regulă, unioniști și care se declară proeuropeni doar pentru că trăiesc confortabil din finanțări occidentale. Să le luăm pe rînd! În primul rînd, acești jurnaliști ”se închină” și unui Cod Deontologic. Asta mă amuză teribil în această breaslă! E furată de la medici! Ce nevoie să am eu, ca jurnalist, de un astfel de Cod, atîta timp cît eventualele mele abateri pot fi sancționate de Codurile Civile ori Penale?

Potrivit acestui Cod Deontologic, chiar și atunci cînd scriu un editorial ori un pamflet trebuie să fiu confirmat din trei surse. A, dar să nu uit: aici Justiția nu recunoaște pamfletul ca fiind o specie literară liberă și neinculpabilă juridic, dar despre asta voi scrie altădată, cu referire la Arghezi! Cine, domnilor, să-mi confirme justețea constatărilor, a judecăților de valoare, a predicțiilor ori a analizelor pe care le fac? Acei critici moldoveni care, dacă ar fi trăit și scris acum, îi băgau în pușcărie, pentru limbajul licențios, pe Eminescu, Creangă, Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu, Emil Brumaru, originar de aici, etc.?

Cu toate acestea, fiind vorba despre un jurnalism de mîna a ”jde mii de ori sub prima”, ”breasla” trebuie să triumfe cumva. Cum? Simplu: dacă ai ziariști și televiziuni de trei lulele, înființezi ”organizații de jurnaliști”! După proclamarea Independenței de Stat a Republicii Moldova, deopotrivă cu multe alte ”bresle”, unii mai versați managerial din domeniul presei au descoperit existența ”seifului granturilor occidentale pentru acest domeniu”. Nu dau detalii, dar vă asigur că știu destule detalii despre aceste ”interese” direct din surse europene și americane.

Pe acest întreg fundal al apucăturilor hoțești ale jurnalismului moldovenesc de expresie ”euro-românească”, au apărut puzderii de organizații jurnalistice de profil. Cu riscul de a vă plictisi ori enerva, vă ofer denumirea unora:

”Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Centrul de Investigații jurnalistice, Asociația Presei Electronice, Centrul Acces-info, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociația Telejurnaliștilor Independenți, Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din Republica Moldova, Centrul Tînărului Jurnalist, Asociaţia Radiodifuzorilor „Reţeaua AICI”, Asociaţia Radiodifuzorilor Regionali „Meridian”, Asociaţia Presei Sportive, Asociaţia Ziariştilor Economişti, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, Centrul Media pentru Tineri, Asociația Națională a Jurnaliștilor din Moldova, Consiliul de Presă”.

Mai multe organizații ale jurnaliștilor decît ziare și posturi de televiziune! Cu toate acestea, unele dintre ele, nu toate, ne dau lecții de jurnalism, ne spun cum trebuie să scriem, ce nu trebuie să scriem și ne sancționează pentru ceea ce ele consideră că nu corespunde Codului lor Deontologic. Credeți-mă pe cuvînt și faptă dacă ei au curajul să accepte provocarea: nici unul dintre cei care conduc aceste organizații ”directoare de presă” nu ar face față unui test de scriere, în limba română, a unui text dictat de noi, în primul rînd gramatical, căci sintaxa le-o dăm mură-n gură! Unii dintre acești ”diriginți” mai scriu pe diferite site-uri, dar ocupația lor de bază e să scrie monitorizările despre cum scriem noi. Pentru ei, Moldova Suverană există ca ziar doar în monitorizările lor, căci mafia lor a interzis pomenirea noastră și în alte părți. Parcă am fi mama ori tata care i-a abuzat în copilărie și acum, frustrați și traumatizați, ne urăsc de moarte!

De ce există atîtea organizații de jurnaliști? Ca și unele partide politice, membrii unora cer unirea cu România, deși ei între ei nu se pot uni! Păi cum să se unească între ei sau cu România atîta timp cît numai ”intenția”, nu și fapta, e profitabilă financiar? În toți acești mulți ani, aceste organizații de jurnaliști supraviețuiesc din granturi occidentale, membrii lor se auto-salarizează generos, critică guvernările pentru că îngrădesc dreptul la libertatea de exprimare, în timp ce tocmai ele însele sînt cele care suprimă, cenzurează acest drept. Păi cum să calific altfel realitatea că mafia lor a decis că noi, cei de la Moldova Suverană, nici nu am exista în spațiul public informațional?

Guvernările de după 1991 poate că au blocat accesul la informație jurnaliștilor în ceea ce le privea în anumite dimensiuni, dar nu au putut niciodată să le suprime dreptul la libera exprimare. Abia aici intervine măiestria jurnalistului de a pătrunde ”în spatele ușilor închise”, dar liber, nu controlat selectiv de către guvernanții care-i oferă ”dezvăluiri” selective și manipulatoare. Din păcate, și la ora actuală, chiar și cele mai bombastice dezvăluiri din unele anchete publicistice sînt tot controlate, la comandă, iar autorii lor cîștigă nu binecuvîntări bisericești ori satisfacții profesionale, ci bani negri și alte avantaje!

Pentru ca să-și justifice ”legal” cheltuirea granturilor, aceste organizații ale jurnaliștilor, unele dintre ele, organizează mese rotunde, editează rapoarte de monitorizare a presei, se premiază ei între ei și multe altele. Aici se impune o abordare nominală a tuturor sponsorilor occidentali ai acestor organizații specializate în aspirarea ”profesionistă” de granturi: Primind, de atîți și atîți ani, finanțare pentru dezvoltarea unei prese independente, care-i acea presă de calitate apărută datorită lor? De ce acele ziare și posturi de televiziune susținute de către aceste organizații jurnalistice n-au devenit independente și au ajuns să fie finanțate de către politicienii locali, Plahotniuc ori unioniștii care primesc oricum bani și din România? Unde-i echidistanța? De ce nu au reușit să ridice măcar la un nivel mediu gradul de profesionalism al jurnaliștilor moldoveni? De ce nu i-au învățat pe jurnaliștii moldoveni să devină și manageri ai propriilor publicații, iar asta pornind de la sumele de fondare pe care le-au primit, în egală măsură, din Occident și din România? Să devină patronii unei afaceri mediatice pentru care au primit bani ca să se lanseze! Așa cum se oferă granturi externe, o singură dată, pentru demararea unor afaceri locale! Realmente, și presa e o afacere! Din ce motiv toți conducătorii de publicații ori posturi de televiziune sprijiniți de către aceste organizații ale jurnaliștilor au devenit mai bogați personal decît instituțiile fondate de ei?

Aici, în Republica Moldova, cei angajați pe posturi de jurnaliști, cîștigă bine nu doar din ceea ce nu scriu, ci și din ceea ce scriu din ce li se oferă drept subiect ”senzațional”. ”Aristocrații presei”, însă, adunați pe vremuri din toate cotloanele RSSM de către puterea sovietică pentru a-i face reprezentativi, precum și progeniturile lor, ”s-au occidentalizat” și trăiesc boierește din granturi occidentale, în angajamente eterne că vor promova o presă liberă și, deci, independentă. Cîte zeci de ani va mai dura acest dezmăț înșelător și, nu în ultimul rînd, destabilizator? Probabil mult, atîta timp cît sponsorii externi au permanent bani programați să fie astfel ”livrați”, iar aspiratorii locali ai lor vor fi permanent, din tată-n fiu!

Mihai CONŢIU